Spitalul de la Nehoiu, salvat de prefectul Maria Buleandră

Liderul PNL George Scutaru salută implicarea reprezentantului guvernului în teritoriu 

Răsturnare de situație în cazul Spitalului Nehoiu, aflat în pericol de desființare după ce Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a fost pe punctul de a trimite la București propunerea structurii de paturi finanțate de la bugetul de stat pentru spitalele

buzoiene, prin carea această unitate spitalicească ar fi pierdut un număr de nouă paturi finanțate de la bugetul de stat. Conform președintelui organizației județene a Partidului Național Liberal, deputatul George Scutaru, cel care a atras atenția asupra acestui aspect încă de joia trecută, prefectul Maria Buleandră a fost cel care a interveit in exstremis, iar propunerea CJAS trimisă astăzi către Casa Națională prevede doar ,,dispariția” unui singur pat de la Spitalul Nehoiu.

,,Salut implicarea Prefectului de Buzău, doamna Mariana Buleandră, în găsirea unei soluții de revizuire a alocării paturilor finanțate de la buget pentru spitalele buzoiene. În acest fel, Instituția Prefectului și-a arătat disponibilitatea de a reprezenta și interesele oamenilor de pe Valea Buzăului, fapt care merită apreciat. Mă bucură faptul că noua ­pro­punere pe care CJAS o va trimite către Ministerul Sănătății a revizuit numărul de paturi finanțate de la buget ce vor fi alocate spitalului din Nehoiu. Astfel, s-a reușit ca în loc de o reducere de nouă paturi finanțate, să se propună reducerea doar a unui singur pat finanțat de la buget. Spitalul din Nehoiu, la fel ca multe spitale din țară, se confruntă cu probleme financiare, iar o reducere cu 9 paturi finanțate ar fi însemnat condamnarea la închidere a acestui spital deoarece i s-ar fi redus finanțarea de la buget cu 440.000 lei anual. Această sumă nu ar fi putut fi acoperită de autoritățile locale din Nehoiu și ar fi dus în scurt timp la închiderea spitalului. Este bine că, în al 12-lea ceas, instituțiile abilitate și-au revizuit atitudinea și că au ținut cont si de semnalul de alarmă pe care l-am tras în numele oamenilor din Nehoiu și Valea Buzăului, în calitate de deputat ales de oamenii din această zonă”, precizează deputatul George Scutaru într-un comunicat de presă.

Scutaru: „PSD arată că nu are nicio grijă față de oameni“

Ieri dimineață însă, lucrurile nu stăteau deloc pe roze, fapt care a generat o nouă ieșire la rampă a liderului PNL Buzău, în fapt o solicitare adresată ,,incompe­tentului director de la CJAS”, ,,demolatorul de spitale Corneliu Vasilescu”, de a nu trimite Casei Națională grila de finanțare care prevedea reducerea cu nouă a paturilor cu finanțare publică de la Spitalul Nehoiu. ,,Îi solicit public directorului CJAS să nu trimită documentul  ce prevede ­dimi­nuarea paturilor finanțate pentru Spitalul din Nehoiu, pentru Spitalul Județean și pentru cel din Rîmnicu Sărat, pentru că va pune în pericol buna funcționare a acestora. Atrag atenția asupra faptului că reducerea cu nouă paturi finanțate de la buget a structurii Spitalului din Nehoiu va determina închiderea sa, cu grave consecințe asupra tuturor locuitorilor de pe Valea Buzăului. Am văzut răspunsul dat presei de către directorul CSAS care nu aduce vreo cla­rificare gravei probleme a viitorului Spitalului din Nehoiu. Acesta se laudă cu paturile cu finanțare de la buget alocate în 2013 județului Buzău, deși contribuția avută la această realizare e la fel ca cea pe care o are la cucerirea Everestului, la prima aselenizare sau la inventarea roții. Poate spune clar, dacă este în stare, directorul Vasilescu, cu cât se va reduce finanțarea în 2014 pentru spitalele din Nehoiu, Râmnic și cel Județean? Poate spune incompetentul director de la CJAS cum va mai supravietui Spitalul din Nehoiu după ce aberanta sa ­pro­punere va fi pusă în practică de Guvernul PSD?  Își asumă demolatorul spitalelor din Buzău, Corneliu Vasilescu, și PSD, partidul care l-a pus în fruntea CJAS, faptul că oamenii de pe Valea Buzăului nu vor mai avea acces la un spital public din cauza acestor decizii? PSD arată că nu are nicio grijă față de oameni și că pregătește, cu cinism, închiderea Spitalului din Nehoiu”, afirma, ieri dimineață, deputatul George Scutaru.