Spectacol de dans, în sprijinul buzoienilor din centrele de plasament

*Trupele de la Mike’s School of Dance au adunat aproape 400 de spectatori care au făcut donaţii

*Trupele de la Mike’s School of Dance au adunat aproape 400 de spectatori care au făcut donaţii

            Cu câteva zile înainte de Sărbătorile de Iarnă, reprezentanţii Mike’s School of Dance s-au gândit că îşi pot folosi talentul artistic în scop umanitar. Astfel, vineri, toţi dansatorii şcolii buzoiene au venit cu mic, cu mare, pe scena de la Cinematograful Dacia, unde au pus la punct cel mai important eveniment de anul acesta, al cărui scop a fost strângerea de ajutoare pentru copiii sărmani.

            Oricât ar părea de greu de crezut, iniţiativa tinerilor a prins de minune în rândul adolescenţilor din Buzău, dovadă că sala a devenit neîncăpătoare, iar spectatorii au stat în picioare. Chiar dacă intrarea la spectacol a fost gratuită, publicul a fost rugat să aducă mici donaţii constând în haine, jucării sau dulciuri.

            „Facem asta în fiecare an, pentru că vrem să aducem o mică bucurie copiilor din centrele de plasament. Anul trecut, de exemplu, am putut să ajutăm chiar vreo 450 de copii. Am fost încântaţi să avem alături de noi aproape 400 de susţinători”, a declarat Mihai Rotaru, liderul Mike’s School of Dance. Toate cadourile strânse vineri în urma spectacolului intitulat Contempo Show vor fi donate copiilor din centrele de plasament. Interesant de ştiut este că toate cheltuielile privind închirierea sălii sau sonorizarea au fost suportate de către şeful şcolii de dans, Mihai Rotaru.

Totul s-a încheiat cu un flash mob

            În ceea ce priveşte programul artistic, tinerii au prezentat 14 momente, în care au fost implicate toate trupele de la Mike’s School of Dance: X-ite, Desire, Shut-up, Dirty Steps, Lollipops, Angels.

            „În plus, am avut şi două trupe invitate de la Bucureşti: Kittens şi Heater. În principiu, spectacolul a fost gândit pe îmbinarea dintre hip-hop şi dans contemporan. Am pregătit inclusiv câteva momente creepy, multe colaje muzicale şi am încheiat totul printr-un flash mob. Mai exact, am repetat dansul din Aurora Mall, de data aceasta în mijlocul publicului”, a mai declarat Mihai Rotaru.

            Mike’s School of Dance a reuşit până acum să iasă în evidenţă atât la marile competiţii de dans din ţară, cât şi prin evenimentele organizate în spaţiul public buzoian, în ultimii ani.