Spectacol aerian, sâmbătă pe Aerodromul Boboc, la BOBAS 2017

   Buzoienii au la dispoziție, pentru petrecerea timpului liber de la finalul acestei săptămâni, varianta participării la Mitingul Aerian BOBAS 2017, eveniment aviatic devenit o tradiție în ultimii ani.

   Astfel, sâmbătă, 17 iunie, toți cei care doresc să asiste la acest spectacolul aerian organizat de Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu” sunt invitați pe Aerodromul Boboc, începând de la ora 9,00, intrarea fiind liberă.

   Între orele 9,00 și 13,00 se desfășoară Ziua Porților Deschise pe Aerodromul Boboc, unde cei prezenți  vor putea participa la o expoziție statică, precum și la demonstrații de zbor realizate de aeronave militare. Programul BOBAS 2017 cuprinde exerciții tactice cu aeronave și forțe speciale, evoluții solo și în formație, precum și zboruri demonstrative cu aeromodele și motodeltaplane.

   Cerul va fi brăzdat de celebrele aeronave MIG-21, IAR-330 PUMA, YAK-52, C130 Hercules, IAR-99 Șoim, alături de alte surprize pregătite special de organizatori pentru ediția BOBAS 2017. Pentru buzoienii care vor să participe la acest eveniment  desfășurat pe  Aerodromul Boboc este asigurat transportul gratuit, cu plecare de la ora 9,00, de la Catedrala „Sf. Sava”.