Potrivit datelor Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), solicitările de garantare ale celor interesați în achiziționarea unei locuințe prin Programul ”Prima Casă” au crescut considerabil față de aceeași perioadă a anului trecut.
De la începutul anului 2015, au fost acordate aproape 6.800 de garanții, cu o valoare de 555 milioane lei, fiind astfel susținute credite în valoare de 1.110 milioane lei. Valoarea medie a finanțării este de aproximativ 165 mii de lei.
Ritmul mediu al cererilor de garantare primite în ultima perioadă de către FNGCIMM este de 220 pe zi, față de 120 solicitări zilnice înregistrate în același interval anul trecut.
În condițiile acestui volum mare de solicitări, fondul recomandă celor care fac cereri să încheie antecontractele de vânzare-cumpărare pe un termen de minim 30 de zile.
Documentele obligatorii care trebuie să însoțească cererea de garantare sunt extrasul de carte funciară, declarație pe proprie răspundere că nu deține în proprietate exclusivă nicio locuință, solicitare de garantare, toate în original, antecontract de vânzare- cumpărare, certificat energetic, carte de identitate, toate conform cu originalul.
Băncile partenere în Programul ”Prima Casă” sunt BCR, BRD, CEC Bank, Alpha Bank,ING Bank, Raiffeisen Bank, Unicredit Țiriac Bank, Bancpost, Piraeus Bank Romania, CREDITCOOP, Banca Millennium SA, Banca Românească, Banca Transilvania, Credit Agricole Bank România, Marfin Bank, OTP Bank, Bank Leumi Romania, Romanian International Bank și Intesa Sanpaolo Bank.