La o întâlnire de lucru pe tema absorbției fondurilor europene, primul ministru Mihai – Răzvan Ungureanu a cerut structurilor cu atribuții în absorbția acestor fonduri, ca până la finalul acestei luni să fie analizate și finalizate solicitările de rambursare restante, iar termenul de 45 de zile pentru procesarea cererilor de rambursare să fie respectat cu strictețe pentru a nu mai genera alte restanțe.
La o întâlnire de lucru pe tema absorbției fondurilor europene, primul ministru Mihai – Răzvan Ungureanu a cerut structurilor cu atribuții în absorbția acestor fonduri, ca până la finalul acestei luni să fie analizate și finalizate solicitările de rambursare restante, iar termenul de 45 de zile pentru procesarea cererilor de rambursare să fie respectat cu strictețe pentru a nu mai genera alte restanțe. De asemenea, un comitet interministerial extins pe tema fondurilor europene, cu participarea membrilor cabinetului, a șefilor Autorităților de Management, Autorității de Certificare și Plată, ANRMAP și celorlalte organisme intermediare implicate în absorbția fondurilor europene, va analiza măsurile care se impun pentru accelerarea procesului de absorbție.