* Aplicanţii au solicitat APDRP peste 272 milioane de euro într-o singură sesiune
Concurenţă la sânge pentru banii destinaţi tinerilor fermieri, cei 158 de buzoieni intraţi în cursa pentru finanţare trebuind să ia în calcul faptul că fondurile alocate în ultima sesiune au fost depăşite de peste două ori de suma solicitată de tinerii care vor să facă agricultură.
* Aplicanţii au solicitat APDRP peste 272 milioane de euro într-o singură sesiune
Concurenţă la sânge pentru banii destinaţi tinerilor fermieri, cei 158 de buzoieni intraţi în cursa pentru finanţare trebuind să ia în calcul faptul că fondurile alocate în ultima sesiune au fost depăşite de peste două ori de suma solicitată de tinerii care vor să facă agricultură.
În cadrul celei mai recente sesiuni de primire a proiectelor de finanţare pentru Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), au fost depuse 7.971 de solicitări de finanţare de către tinerii fermieri români. Potrivit statisticilor Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), valoarea totală a acestor solicitări de fonduri europene se ridică la 272,3 milioane de euro, alocarea de 120.886.096 de euro pentru această sesiune fiind practic depăşită de peste două ori. Astfel, acordarea finanţării va fi decisă în urma selecţiei cererilor de finanţare în funcţie de punctajele obţinute de fiecare proiect în parte. Practic, pentru a răspunde solicitărilor tinerilor fermieri şi având în vedere cererea foarte mare de fonduri nerambursabile, au fost puşi la dispoziţia solicitanţilor toţi banii disponibili până la finalul perioadei de finanţare, respectiv 2013.
Regiunea Sud-Est, pe locul trei la numărul de proiecte
Cele mai multe cereri de finanţare conforme au fost depuse de solicitanţii de fonduri nerambursabile, din Regiunea 6 Nord-Vest. Astfel, aceştia au depus, la sediile oficiilor judeţene ale APDRP, 1.457 de proiecte, în valoare totală de aproximativ 50 de milioane de euro. Regiunea 4 Sud-Vest urmează Regiunii 6 Nord-Vest, cu 1.415 de proiecte conforme depuse, în valoare totală de 47,2 de milioane de euro. Pe locul trei, cu 1.214 de proiecte conforme depuse, cumulând 43,2 de milioane de euro, se află Regiunea 2 Sud-Est. În judeţul nostru, funcţionarii OJPDRP Buzău au înregistrat nu mai puţin de 208 aplicaţii, dintre care 50 de proiecte nu au îndeplinit toate condiţiile de conformitate. Potrivit datelor furnizate de directorul adjunct al OJPDRP Buzău, Nicuşor Zarzu, cele 158 de proiecte care au fost declarate conforme însumează o valoare totală de 5.320.000 euro. Cele mai multe aplicaţii conforme au fost pentru domeniul zootehnic, cu 84 de proiecte în valoare de 2.628.000 euro. OJPDRP Buzău a mai înregistrat 59 de proiecte pentru domeniul apicol, suma totală solicitată fiind de 1.840.000 euro, iar în domeniul vegetal, au fost înregistrate 74 de proiecte, valoarea totală a finanţărilor solicitate fiind de 2.692.000 euro.