Şofer fără permis, a băgat în spital un mopedist

            Un tânăr din Nehoiu s-a ales cu dosar penal în urma unui accident de circulaţie pe care l-a comis zilele trecute, aflându-se la volanul unei maşini deşi nu avea permis de conducere. Încă de la primele ore ale dimineţii, Cristian Rotaru a avut chef să facă o plimbare cu maşina, aşa că s-a urcat la volan fără a se gândi la consecinţe şi a plecat să dea o tură prin împrejurimi.

            Un tânăr din Nehoiu s-a ales cu dosar penal în urma unui accident de circulaţie pe care l-a comis zilele trecute, aflându-se la volanul unei maşini deşi nu avea permis de conducere. Încă de la primele ore ale dimineţii, Cristian Rotaru a avut chef să facă o plimbare cu maşina, aşa că s-a urcat la volan fără a se gândi la consecinţe şi a plecat să dea o tură prin împrejurimi.Cunoştea noţiunile elementare ale şofatului, însă mai avea multe de învăţat, iar lipsa de experienţă l-a trădat la un moment dat, când a intrat cu maşina într-o curbă. Nu a redus viteza în curbă, aşa că a pierdut controlul volanului, iar maşina a pătruns pe contrasens, în timp ce, din cealaltă direcţie tocmai se apropia un localnic de 33 de ani, care conducea un scuter. Maşina scăpată de sub control s-a îndreptat direct spre el, lovind scuterul în plin şi aruncându-l din şa pe mopedist.

            Acesta a fost rănit grav, însă, în ciuda acestui fapt, şoferul de ocazie s-a gândit în primul rând să-şi scape pielea, conştient că va trebui să dea socoteală pentru accident şi mai ales pentru faptul că se afla la volan deşi nu avea permis. Aşa se face că a dat curs primului impuls şi s-a grăbit să plece de la locul accidentului şi să scape cât mai rapid de maşină.  S-a întors acasă, a băgat maşina în garaj, însă pe drum s-a mai gândit şi a ajuns la concluzia că totuşi ar fi bine să revină la locul accidentului. S-a întors în calitate de pieton, fără maşină, găsind la faţa locului agitaţie mare. O ambulanţă sosise deja şi îl preluase pe mopedistul rănit, care ulterior a fost transportat la Spitalul Judeţean, iar poliţiştii de la circulaţie demaraseră cercetările. Aceştia ştiau deja cine este autorul accidentului, aşa că nu au fost surprinşi când tânărul şi-a făcut apariţia la locul accidentului, mirându-i mai mult faptul că acesta venise fără maşină.

            A recunoscut că el se aflase la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului, iar când poliţiştii i-au cerut actele nu le-a putut prezenta permisul, pentru că nu poseda un astfel de document.

            În această situaţie, s-a ales cu dosar penal, fiind cercetat pentru conducere fără permis, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.