* Acesta tocmai urma să preia copiii pentru a-i duce la cursuri
Inconştienţa unui şofer de microbuz care avea sarcina zilnică de a transporta la şcoală copiii din Căldăruşanca i-a uimit până şi pe poliţiştii care l-au oprit ieri pentru un control, cu ocazia unei acţiuni desfăşurate în zona unităţilor de învăţământ. Aceştia au avut surpriza să constate că bărbatul în vârstă de 36 de ani emana un puternic miros de butoi, avea ochii roşii şi se exprima incoerent, deşi ceasul nu arăta încă ora 7.00. Un alt moment de stupefacţie l-au trăit poliţiştii atunci când i-au cerut şoferului să sufle în alcooltest, aparatul indicând o alcoolemie de 1,16 la mie în aerul expirat.
Din păcate, cazurile de şoferi aghezmuiţi nu mai constituie de mult o raritate pe şoselele buzoiene, însă de această dată situaţia era una mult mai gravă, întrucât cel în cauză lucra ca şofer pe un microbuz şcolar, iar în momentul în care a fost prins, tocmai îşi începuse ziua de lucru, mergând spre Căldăruşanca, de unde trebuia să preia copiii pe care urma să îi transporte la şcoala din Glodeanu Sărat.
Ignorând total faptul că purta întreaga responsabilitate pentru copiii pe care îi transporta, Claudiu Cazacu a băut toată noaptea, până aproape de ivirea zorilor şi nu a mai avut timp să se odihnească şi să îşi revină complet din beţie, aşa că ieri dimineaţă a mers la serviciu pe trei cărări. S-a urcat, ca de obicei, la volanul microbuzului şi a plecat spre Căldăruşanca, fiind oprit pentru control pe raza localităţii Pitulicea. Constatând valoarea ridicată a alcoolemiei în aerul expirat, poliţiştii l-au dus la Spitalul Judeţean, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Cazul şoferului abţiguit a ajuns şi la urechile responsabililor din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, care prin vocea purtătorului de cuvânt, insp. Paula Mihai, au condamnat gestul acestuia şi au cerut sancţiuni drastice. „Este o dovadă de inconştienţă din partea acestuia şi, prin urmare, se impun sancţiuni severe. IŞJ va cere Consiliului Local Glodeanu Sărat desfacerea contractului de muncă a celui vinovat”, a declarat Paula Mihai. Reprezentanţii administraţiei locale din Glodeanu Sărat se dezic însă de şoferul vinovat, viceprimarul Marin Rusu declarând ieri că respectivul nu mai are nicio legătură cu Primăria. „De la 1 ianuarie 2011, şcoala nu mai ţine de Primărie, au angajaţii lor, contabilul lor, şoferul lor, deci nu mai răspundem noi de ei”, a menţionat acesta, contactat telefonic.
Pe numele lui Claudiu Cazacu a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului, iar, cel puţin pentru o vreme, acesta nu va mai putea profesa ca şofer, întrucât permisul de conducere îi va fi anulat.