Şofer băut, a eşuat în şanţ

După o noapte de chef, un tânăr de 28 de ani s-a urcat la volan, deşi băuse copios, urmarea fiind un accident căruia i-a căzut victimă[…]

După o noapte de chef, un tânăr de 28 de ani s-a urcat la volan, deşi băuse copios, urmarea fiind un accident căruia i-a căzut victimă o pasageră de 16 ani, a cărei vină nu a fost decât aceea că s-a urcat în maşină deşi sesizase starea şoferului. Galant, Gabriel Diaconescu s-a oferit să o conducă pe fată cu maşina acasă, dar pe drum nu a redus viteza într-o curbă uşoară, pierzând astfel controlul volanului. Maşina a ieşit de pe carosabil şi s-a lovit puternic de un copac, după care s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului. Tânăra cu care se afla în maşină a suferit mai multe leziuni ce au necesitat internarea, şoferul scăpând teafăr, dar alegându-se cu dosar penal, întrucât a fost găsit cu o alcoolemie de 0,51 la mie în aerul expirat, fiind cercetat pentru conducere sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.