Ion Cristofor este pseudonimul lui Ioan Cristofor Filipaş, născut la data de 22 aprilie 1952 în comuna Geaca, judeţul Cluj. Este cunoscut în lumea literară ca poet, critic literar, publicist şi traducător. Este licenţiat al Facultăţii de Filologie, secţia română-franceză, a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (1976). Din anul 2001 este doctor în filologie cu teza „Aron Cotruş între revoltă şi rugăciune”.
Debutul absolut literar a fost consemnat în revista „Familia”, în anul 1968, dar alte surse indică anul 1969. Editorial a debutat în anul 1982 cu volumul de poezii „În odăile fulgerului”. Acesta a fost urmat de „Cina pe mare” (poezie, 1988), „Aron Cotruş, exilatul” (istorie literară, 1999), „Scriitori belgieni” (eseuri, 2000), „Scriitori din Ţara Sfântă” (eseuri, vol.I-2000; vol.II-2002; vol.III-2004), „Seneffe sau vocaţia dialogului” (interviuri, 2000), „Marsyas” (poezie, 2001), „Aron Cotruş, între revoltă şi rugăciune” (istorie şi critică literară, 2003). Şi titlurile ar putea continua, Ion Cristofor publicând anual volume de poezie, eseuri, interviuri, critică literară şi traduceri. Cele mai recente cărţi publicate de el sunt „Gramofonul de pământ” (poezie, 2014), „Însemnări de pe pluta Meduzei” (critică literară, 2014), „Nopţi de jazz/ Nuits de jazz” (poezie, 2015), „Voci din diaspora” (interviuri, 2017), „Cronica stelelor” (poezie, 2017).
Ca traducător s-a remarcat, începând cu anul 1996, cu traduceri din literatura de limbă franceză, în principal cea belgiană. Activitatea sa literară a fost răsplătită cu numeroase premii obţinute în ţară şi străinătate. Amintesc pe cele primite din afară: Premiul Universităţii din Freiburg (Germania) pentru publicistică, Diploma de onoare a Centrului Cultural Israelian-Român din Tel Aviv (2002) şi Diploma de onoare a Centrului Cultural din Haifa (Israel, 2002). În ţară, cea mai înaltă recunoaştere a fost aceea că a fost primit în Uniunea Scriitorilor din România. Despre o personalitate complexă care a marcat cultura, nu numai din Cluj-Napoca, ci şi din ţară, au scris distinse voci literare.
Irina Petraş, o autoritate în domeniu, scria despre autorul prezentat astăzi: „Poezia lui Ion Cristofor e gravă şi traversată de nelinişti, nicidecum sumbră. Întrebările ultime pe care şi le pune poetul se rostesc în gama generoasă a seninătăţii, a unei înţelegeri calme a muritudinii. Ion Cristofor scrutează, cu privirea aţintită şi cuvintele în alertă, toate semnele şi semnalele morţii intravitale, firescul acesteia nelăsând loc spaimelor deşirate, ci invitând, mai degrabă, la reculegeri şi replieri, la revalorări ale datelor existenţei”. Personal, cred că poezia lui Ion Cristofor nu este destul de cunoscută în tot spaţiul românesc, aşa cum nu sunt cunoscuţi şi alţi scriitori contemporani de valoare, şi că, aşa cum îi place să spună, „cuşca” în care se refugiază poetul este numai pentru a se ascunde de falsurile societăţii actuale care nu sunt în rezonanţă cu valorile pe care ni le permitem să le mai avem şi pe care ni le dorim cu ardoare.
Seara
Seara
când aerul se umple de păsări
de o tăcere
care te pipăie ca pe un mort
Sunt ceasuri în care
sub talpa casei se aud izvoarele
conversând cu strămoşii
Când fluvii îndepărtate
poartă inima noastră în cer
Pe o bancă întunericul
ne ţine de mână
Neauzit
sapă timpul în noi
precum oarbele cârtiţe
Poezia
Poezia şi stelele
nu sunt cotate la bursă
se crapă de ziuă
Dumnezeu cară plictisit
luna şi stelele ofilite în magazine
Dar eu netrebnicul tău grămătic
ce să fac Doamne îţi strig
cu aceste semne
cu aceste şiruri negre
ce ies din mine ca un roi de furnici
Zi de iarnă
o lumină roşie
tăiată de păsări
în ziua aceea de iarnă
părul tău acoperea o grădină
orbiţi de frig
eram înveliţi în ziare
ca nişte clătite de carne
vântul vâslea pe străzi cu eleganta precizie
a unei crime politice
se auzeau în răstimpuri hienele oraşului
lătrând în forul public
înţesat de mumii şi de zvonuri
În inima vântului
Limba se-ntunecă
patria s-a ascuns în adâncuri.
Sub rădăcini
se luminează pământul de arhetipuri.
Eşti singur
în inima vântului.
Fluturele
Fluturele tremură
pe mâna ta
pietrificată.
Mileniile se retrag în umbră
în scâncetul de copil al mării.
Portret
Tot mai tăcut
tot mai sărac
Te zbaţi ca frunzele toamna