Este pseudonimul lui Denk Șerban Ioan, ce s-a născut la data de 10 mai 1945 în București. Biografia familiei Denk este una deosebit de încărcată de fapte istorice.
Pe scurt, aceasta ar fi următoarea. Numele germanic al familiei a fost românizat în acte, devenind Denc, Denca sau Dencă. Familia străbunicului a intrat în România prin Bucovina din Imperiul Habsburgic. Tatăl său a fost inginer pe Domeniile Coroanei la Ocolul Silvic Borca, județul Neamț unde, în 1949, a fost arestat cu soția și declarat „dușman al poporului”. Copilul Șerban a devenit elev în Neamț, apoi la Bacău. A fost înfiat de bunicul matern și adus în București, urmând cursurile liceului, cu numele Șerban Petrovici. Între anii 1963 și 1968 a frecventat Facultatea de Limba și literatura română a Universității București.
După absolvire a reprimit actele de identitate cu vechiul nume. A fost, rând pe rând, profesor suplinitor, bibliotecar, bibliograf, director al Bibliotecii județene, consilier la Inspectoratul pentru Cultură, director al Centrului cultural Ionel Perlea și din nou director al Bibliotecii județene, toate numai în județul Ialomița. În presa literară a debutat în 1960 și editorial, în 1982, cu volumul „Imnuri către soare”. De-a lungul carierei a publicat volume de versuri, teatru, poeme zen și a fost editor de reviste.
Fiind cunoscut ca un mare meloman, s-a apropiat de mulți compozitori care au compus lucrări muzicale pe versurile sale. Îi amintesc pe câțiva: Theodor Grigoriu, Vasile Spătărelu, Ede Terenyi, Satoshi Tanaka (Japonia). Activitatea sa este recunoscută atât pe plan național, cât și internațional. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Și, pentru acest lucru, a fost desemnat președintele juriului la Festivalul „Primăvara poeților” din acest an, organizat de Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău.
O caracterizare foarte exactă i-o face apreciatul cărturar Theodor Codreanu: „O figură insolită a literaturii române contemporane este Șerban Codrin, scriitor polivalent, care și-a încercat forțele nu numai în poezie, dar și în teatru, în poemul în proză, în epopee și chiar în critica literară, ca teoretician și analist al poeziei create sub zodia artelor literare orientale/ nipone”. Opera sa este vastă, iar pentru epopee are un adevărat cult ce se datorează, în mare măsură, lui Ion Budai Deleanu. „Baladierul”, „Testamentul din strada Nisipuri” și „Rodierul”sunt doar câteva. Din ultimul volum am ales câteva cânturi spre exemplificare.
Fac dragoste cu muza poeziei,
Puștoaică savuroasă-în felul ei,
În loc de cărți preferă flori de tei
Și-și dă-într-atât frâu liber lăcomiei,
De-i scap din brațe rupt în paisprezece;
I-a fost amantă, însă cui n-a fost,
Preț pretinzându-i; ori dispreț de cost;
Eu îi repar pantofii; ea petrece;
Cu marii-inițiați în frenezie
Bea până face de magie haz
Și trădătoare numai din extaz
Aruncă-un semn cu ochiul: îmi va scrie,
Spre-orice delicii să avem motiv,
Cu degetul în palmă-un vers parșiv.
(*)
Cu poezia-în nefirești relații
Și coatele pe-o scândură de tei,
Nimicu-aprofundez, și-elucubrații:
Golit până la mijloc de idei,
Scriu chinuit într-un amurg cu lâna
De aur; doar pe-o rută spre Parnas,
Orfeu îmi face din plictis cu mâna,
Când urcă-în avion la business class;
De-emoții, tatuajele-mi transpiră
Și-ochi-mi ridic spre-o muscă din tavan:
Solemn, pe fuselaj gogește-o liră,
Iar stewardese-în cor aerian
Instrucțiuni recită, inspirate
De bardu-n funcție pe-eternitate.
(*)
De-aș fi Iisus, îngrijorat m-aș duce
La doctor să-i fac plângere: mă doare
Cum camuflați Pilat la drumul mare
Îmi răstignesc fântânile pe cruce;
De-aș fi Iisus; aș umple cu-anateme
Auruiferul tei, să-i moară floarea,
Când scânteiază-atotneștiutoarea
Nimic rodind în crengile supreme;
De-aș fi Iisus; luând-o pe-arătură
Cu inima cât un coșmar de-adâncă,
Fără căință-aș cultiva și încă
Pe-atât spini ideali la-înțepătură
Și-împodobit iluzii din trufie,
De azi spre ieri și mâine, pe vecie.
(*)
Oricât l-ați vrea-în butuci crăpat, și în
Surcele, teiul din Copou vă-apare
Bezmetică-înflorire de lumini
Într-o aceeași binecuvântare;
Degeaba, peste ziuă, din securi
Cârpelile-i tot măsurați, și golul,
Pe noapte-adună-un bocet de păduri
Și-încă pe-atâtea zodii-i dau ocolul;
Din pagubă, vă credeți blestemați
Că vă stropșește pe-urme nenorocul,
De-a furtișagul târâind un leaț
Să vă-întocmiți cu păgânie focul;
„Tăiați!”, urlați înfrigurați în vânt,
Să afle-un tei cât pătimește-un sfânt.
(*)
Nimic nu prevestește cântecul
De bucurie-în zbor al ciocârliei,
Prințesă fără simțul tragediei,
Credul neinspirată-între creduli;
Nimic nu-accelerează pe-înhămați
La vesel dricul gloriei pegașii,
Decât în bici să-i vindece hăitașii,
Încă-o sămânță de mistificați;
Nimic nu-mi bate-în inimă, nimic
Nu-îndeamnă teii spre acea-întâmplare
Să dea în nebunie sau în floare,
De să se rupă-în ceruri Carul Mic;
Nu are-un ban, dar umblă să se-îmbete,
De prost, nimicu-în soarele cu pete.
(*)
Aud cum cântă Dumnezeu la moara
De-vânt într-un amurg peste răchite
Și-mi spune într-un tei să sprijin scara
O dată cu povești nepovestite;
Aud pe miriști cum gonește, goală,
Goală-o căruță-a hoțului de stele
Stele desculțe, treze din greșeală
În țârâitul unor pui de lele;
Aud cum trupul mi se-îmbolnăvește
De resemnare; cărți și îndoială;
Un felinar, firesc de nefirește,
Aud cum pâlpâie de oboseală,
Pe când un pui de tren de-odinioară
Cu soarta joacă popa-prostu-în gară.
(*)
Iisus din Nazaret, când nu-ajunsese
Încă Hristos, nici Petru-în calendare,
Desculți umblau, cu poalele sumese
Și-iubire proroceau, mântuitoare;
La han, slujind o cană cu-apă rece,
S-a-împiedicat Pescarul de-o femeie,
D-alea cu banii jos: „Ia-i și petrece
Cu Blându-o noapte, după obiceie,
Ci mai cu molcomiș, să nu mi-l sperii…”
Spre cântători, în fugă desperată,
Uși se trânteau pe-un urlet al muierii,
Doar Bunul se mira: „Cu-Ajută-mi Tată,
Am izbăvit-o de-orice vătămare,
Ce bubă-avea sărmana-între picioare!”