Unul dintre cei mai adulați scriitorii buzoieni ai momentului, cel puțin din perspectiva unei anumite generații, este Nicolae Pogonaru. Suit la cer de o anumită parte a criticii, coborât cu picioarele pe pământ de o alta, Nicolae Pogonaru și-a văzut nestingherit de drumul său literar și și-a construit o linie literară distinctă.
Cel născut la 14 august 1950 în comuna Mărăcineni din județul Buzău avea să cunoască o ascensiune fulminantă în plan literar, fără ca astrele, mai greșesc și ele, să-i prezică fructuoasa carieră literară. Toată această activitate a fost susținută de faptul că este licențiat în filologie, specializarea Limba română-Limba franceză, a Universității București, și a studiilor post-universitare desăvârșite la Centre Intérnational d’Études Pédagogiques din Sèvres, Franța. Faptul că este un spirit liber și de necenzurat, un boem în adevăratul sens al cuvântului, a făcut posibilă o activitate debordantă în presa postdecembristă, literară și de atitudine, unde a fost fondator și redactor la Amphitryon, Amprenta, Arhipelag, Carambol, Carevasăzică, Focuri Vii, Lampa lui Aladin. Revistele literare de mare prestigiu i-au deschis larg porțile: Bucureștiul literar și artistic, Cafeneaua literară, Cronica, Cetatea, Dunărea de Jos, Fereastra, Oglinda literară, Poezia, Plumb, România literară, Spații culturale, Sud și multe altele.
În aceste reviste a apărut cu poezii, proză scurtă și umoristică, eseuri, cronici literare și de artă plastică, traduceri. A publicat 11 volume, cele mai multe de versuri, iar al doisprezecelea se află în tipografie, cu un titlu care îl definește, ca și anterioarele: Gravuri de ocazie. Celelalte volume au șocat, nu numai prin titlu, ci și prin mesaj. Iată unele, adevărate electroșocuri: Efectul de seră (volum în premieră, în 1995, după ce debutează în revista „Orientări” din Galați în 1971), viața-n BlocK (versuri, 2002), F.M.I. (versuri, 2004), banc(note) informative (versuri, 2005), invazii cotidiene (versuri, 2011), orașul din camera web (versuri, 2013). Versurile sale nu au rămas neobservate, fie pe plan local sau național.
A primit premiul pentru cartea anului 2002 al Editurii Anastasia-Ina pentru volumul „viața-n Block” și două premii ale Uniunii Scriitorilor, Filiala Bacău, în anii 2010 și 2014. De asemenea, a fost recompensat cu numeroase distincții oferite de municipalitățile Buzău, Bacău, Adjud și Chișinău. Anul trecut, poetul Nicolae Pogonaru a participat la Turnirul de poezie CUNUNA DE LAURI DE LA TOMIS, ediția a VI-a, de la Neptun, organizat de USR în perioada 7 – 10 iulie, unde a făcut o figură frumoasă. Versurile pe care le prezint sunt selectate de autor din volumul aflat în tipografie, „Gravuri de ocazie”. În preajma aniversării zilei de naștere să-i spunem un meritat și neconvențional „La mulți ani”.
portretul robot al unei tinere fete disco
iat-o
exalând parfumuri exotice
traversează alene piața centrală
și lasă în urmă
ecoul flecurilor de inox
o fustă scurtă de blugi
explorându-i pe coapse
de sub bluza
tapetată cu firme
îi țâșnesc liber sânii
în ochi îi strălucesc
orgile de lumini din discoteci
are un zâmbet retro
și doi cercei imenși
de care se agață
iluziile puștilor
și ale domnilor cu chelie în vârstă
raport
ceața decolând matinal
din asfalturi
ca aburul unei cafele
fereastra larg deschisă
a sufrageriei
către cotidian
sacoșe genți diplomate mape
târându-și proprietarii
la piață la gară la serviciu
în audiențe
lângă fântâna arteziană
cu apă puțină
băncile patrupede docile
îți așteaptă clienții
claxonul ambulanței
se prelinge pe ziduri
pe balustrada unui balcon
vrăbiile își stabilesc ordinea de zi
oraș la 12 vara
miroase orașul a gogoși calde
specific buzoiene
ziua este o balerină imensă
dansând peste blocuri
la etaje jaluzelele fredonează curenți cunoscuți
în fața oglinzilor fete de liceu cu profil
își admiră perpetuu coapsele
câte un autobuz roșu spintecă
liniștea străzii la 12 vara
un cal alb și slab paște gazonul
din fața spitalului județean
cu ferestrele larg deschise
spre viața cea de toate zilele
coșurile de fum ale uzinelor
sunt periscoape urmărind
interesele angajaților
uluit rămâne trupul meu
sub respirarea orașului
ca sub clopotul unei uriașe meduze
fantomele proceselor chimice
jubilează cu sărutul îndrăgostiților
o rochie de stambă traversează bulevardul
spre wc-ul din colț
o geantă răsuflă ușurată pe bancă
în acest timp vulturii își învață puii
condiția mersului pe jos
rutină
zilnic mă deplasez
la locul de predare
învățare evaluare
cu un maxi-taxi
în care ascult
voluntar obligatoriu
manele despre
putere bani sex și dușmani
pe față sau pe la spate
aștept mereu
să se schimbe ceva
dar de fiecare dată
doar șoferul reușește
să schimbe vitezele
somn
adormi cu stress-ul în oase
patul devine un catafalc temporar
al trupului tău obosit
nici visele nu te mai caută
subcoștientul doarme și el dus
într-o vizită de protocol
până la Freud
să vadă cum mai stă poporul
cu libidoul
înainte de alegerile
de orice fel
și de scumpirea produselor
dare de seamă
primele blocuri din centru
cu patru etaje locuite de apv-iști
pensionari și foști activiști pcr
epave pe care înfloresc mucegaiul
și rugina ploilor acide
hotelul ca o piatră megalitică
de la Stonehenge
la care zilnic vin pelerini
crescând acțiunile patronului
turlele bisercii Sfinții Îngeri
concurează cu reclama mc donald’s
cerul tulbure la orizont
antene parabolice și relee satelit
colectând cancere pentru organele
locatarilor cu zece etaje
vitrinele magazinelor
sunt doar muzee
pentru admiratorii săraci
bicicliști limuzine mașini sh
își întretaie direcțiile
străzile colectează ambalajele
aduse de adierile vremurilor
câinii comunitari sterilizați
poartă cu mândrie
în urechea stângă clipsuri cu ue
și fac de veghe la vedere în fața instituțiilor
sau în parcările de mașini
în timp ce javrele de rasă
prosperă la negru
în tribunalul local se risipesc destine
politica se vinde la tarabe din tinichea
ipostaze
o doamnă în vârstă
se uită în oglindă
și își contabilizează ridurile
o domnișoară pauperă
merge periodic la mall
probează haine de lux
pe care nu le cumpără niciodată
un copil merge la școală mereu
dar nu învață nimic
un bătrân nu își mai amintește
prenumele lui Alzheimer
cu stâlpii la cap
când va fi să plec pe lumea cealaltă
după ce mi se vor citi stâlpii
( cred că de-aici vine urarea
stați-ar stâlpii la cap)
după ce preotul va întreba
unde-i împăratul
unde-i soldatul
unde-i bogatul
unde-i săracul
eu cu riscul de a fi transferat
din rai în iad
nici de-afurisit n-o să răspund
și nici n-o să-i caut
să se ocupe guvernul de ăsta
cu tot neamul lui
că de-aia am plătit taxe și impozite
toată viața înainte de apoi
amin
la felinare
(locco)
ca niște vapoare ancorate
după lungi croaziere exotice
stăm la mese împreună
cu destinele noastre bine fardate
la etajul crâșmei
un profesor de chitară
antrenează tinerele talente ale urbei
elevi de liceu care visează
că vor lua bacul la anul
devin prelungiri ale țigărilor
din care ies fumuri abundente
și își sting entuziasmele în exces
cu halbe brumate sau
cocktail-uri amețitoare
priviri în eter apatii alune de pământ
telefoane mobile încinse clinchete de pahare
voci la diferiți decibeli
care de fapt sunt singurele evidențe
ale persoanelor fizice pierdute-n alcooluri
se face seară apoi noapte
stelele – ochi de lup în adâncul
pădurilor patriei care-au mai rămas netăiate –
licăresc anemic
luna e o felie de pepene galben
fără gust vândut
spre sfârșitul verii
peste toți se aștern muzicile de Pink-Floyd
Jethro-Tull Uriah-Heep
dintr-un poster Ozzie Osborne
ne face complice cu ochiul
clienții devin tot mai solidari cu scaunele
la cap mă bate un gând solitar
să mai iau un rând
la al treilea cântat al cocoșului municipal
mă disipez în zgomotele incipiente
ale unei noi zile cu copy-paste