Este o tânără poetă din Bacău, având numele real de Adriana Marinela Bălan. S-a născut în anul 1979, a absolvit Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 2002, licenţa obţinând-o în geografie şi limba şi literatura engleză. Este de profesie meteorolog aeronautic, funcţie ce o îndeplineşte la aeroportul „George Enescu” din Bacău.
Debutul literar este consemnat în anul 2010, fiind inclusă în volumul colectiv „Lira în patru puncte cardinale”. În anul următor este prezentă în antologia „Poetic@”. Tot în acest an apare în broşura „Aud materia plângând”, apariţie prilejuită de concursul organizat de site-ul „Lira 21” cu ocazia aniversării a 130 de ani de la naşterea poetului George Bacovia. La acest concurs obţine premiul al III-lea.
Adevăratul debut, cel ce îi va deschide numeroase posibilităţi de afirmare, se petrece tot în acesta an, 2011, un an fast pentru Mirela Bălan, cu volumul de poezie „Un sărut mai adânc”. Acesta este distins de Uniunea Scriitorilor, Filiala Bacău, cu premiul pentru debut. În anul următor, 2012, apare în două antologii: „A treia carte. Poezii” şi „Vama literară”. Scrie asiduu poezie, fapt ce duce, în anul 2014, la apariţia a două noi cărţi: „Supradoză” şi „Tirania cercului”. Cel din urmă volum de care am cunoştinţă a apărut în anul 2016 la Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca, cu un titlu adolescentin „Alintpoeme”.
Versurile sale se regăsesc şi în câteva reviste literare: „Plumb”, „Cetatea lui Bucur”, „Fereastra”, „13 Plus” (unde pentru o vreme face parte din colectivul redacţional), „Agora literară”, „Momentum”, „Citadela”, „Tribuna”, „Ateneu”, „Baadul literar” ş.a.
Cunoscutul om de cultură băcăuan Marius Manta nota, într-o cronică de întâmpinare la volumul de debut, „Un sărut mai adânc”, că Mirela Bălan „reabilitează în poezia băcăuană contemporană o senzualitate ce părea definitiv pierdută. «Inerţialitatea existenţei» pare a se topi treptat în marasmele unui erotism devoalat”. Iar cunoscutul şi valorosul critic literar Petre Isachi nota: „Pentru tânăra scriitoare trupul este singurul instrument de măsură credibil al realului. Original mi se pare discursul: lapidar, fantasmatic, hipnotic, vital şi stenic”.
Pentru mine, versurile Mirelei Bălan reprezintă o revelaţie. Ele surprind, dincolo de ceea ce spunea Petre Isachi despre discursul său liric, o sensibilitate deosebită şi o stăpânire lucidă a tehnicilor versificaţiei. Poetă născută cu talent şi demonstrând multă pasiune pentru transfigurarea artistică, Mirela Bălan este aşteptată să confirme cu viitoarele sale volume. Mai doresc să spun că autoarea este membră a Ligii Scriitorilor, Filiala Braşov, din anul 2012. Versurile selectate fac parte din volumul „Supradoză”.
puţin după facerea lumii
în şopron
pasărea doarme
două suflete
alăturate
migălesc trăiri
în bezna trupurilor
abia primite
se vor împreuna
sau poate
vor visa că se împreunează
oricum ar fi
Dumnezeu despachetează stele
şi le ascunde meticulos
deasupra
munţilor neliniştiţi
prelungind
neastâmpărul firii
dimineaţa
pasărea cântă
învestirea
iubirii
amour fugitif
femeia în roşu
stă pe bancheta de muşama
cu fruntea sprijinită de canatul ferestrei
e înaltă
picioare fusiforme
întredeschid poveşti de iubire
cosiţele-i se înalţă
de la coapse spre ceafă
frumoasă
o vampă
ori poate o prostituată
cum orice femeie
se visează
o dată
frumoasă şi blana de felină alintată
în care se-nfăşoară graţioasă
animalul a fost sfârtecat cu barda
bărbatului vânător
o aşteaptă
în nerăbdarea instinctului
de mii de ani
prenatal
celulă din celulă
adună
viaţă nouă
într-un ceasornic nărăvaş
Făt-Frumos
se înfiripă
de dincolo de viaţă
de dincoace de moarte
mister
palma acoperă pântecul
într-o mângâiere
respirarea-l urcă
şi-l coboară
sub palmă
un alt trup se coace
în tăcere
nu vreau să-i trezesc misterul
îl las să toarcă
asemenea unui motan
cuibărit
în cel mai călduros loc
supradoză
Salvarea urla ca o dementă.
Mă purta înăuntru ca pe un nenăscut.
La rândul meu,
mă purtam pe dinăuntru ca o cloşcă.
Salvarea m-a depus la maternitate
sub numele de falsă eroină.
(Era locul potrivit
întâmplării minunilor dumnezeieşti,
însă nu mi-au recunoscut amprenta,
nici lacrima,
nici strigătul;
apoi clişee: minunile se ţin lanţ/
orice minune ţine trei zile/
de crezi cu adevărat,
se va-ntâmpla/
etcetera).
O oră mai târziu
devenisem o burtă de balenă
eviscerată.
în mintea mea,
sângele,
încăpăţânându-şi curgerea,
inundă amintirea
fătului pierdut –
îi dau viaţa unui gând.