Poetul buzoian Laurențiu Belizan s-a născut pe 28 iunie 1963. A absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău și Facultatea de Electrotehnică din București. Ca orișice autor care se respectă, și el are un crez: „Cred că poezia se naște, printr-o fină alchimie, în fiecare din noi“. Este câștigător al Marelui Premiu la secțiunea „Poezie“ al Concursului național de debut literar UniCredit 2011, cu volumul „Pareidolia“, volumul publicat de prestigioasa editură Humanitas, fiind lansat la Târgul Internațional Gaudeamus – parte de carte, ediția a XVIII-a, din noiembrie 2011, cu o prezentare făcută de criticii Paul Cernat și Radu Paraschivescu. În 2012 publică volumul de versuri „Onirograme“ – prefațat de Marin Ifrim, ce a apărut la Ed. Editgraph din Buzău. În 2015 îi apare cartea de versuri „selfie cu Dumnezeu“ la editura Rafet, Râmnicu Sărat.
A apărut, începând cu anul 2008, în cincisprezece volume colective de poezie și proză. Laurențiu Belizan a publicat poezie și proză în revistele literare „Luceafărul de dimineață“, „Oglinda literară“, „Literatura de Azi“, „Fereastra“, „Spații Culturale“, „Singur“, „Ante Portas“ etc. Versurile sale au fost traduse în spaniolă și publicate în revista „Circulo Poetico RefleXos, Espacio Niram“ din Madrid, sub îngrijirea Ariadnei Petri, și în engleză de prof. Veronica Văleanu, fiind editate în revistele „Cuadernos literarios“ și „Cultural Club“. Este co-fondator și președinte al cenaclului „Ante Portas“, înființat în august 2013 sub egida Casei de cultură a sindicatelor din Buzău. În 2015 inființează și editează, împreună cu membrii cenaclului, Revista „Ante Portas“.
Este membru, din ianuarie 2016, al Cenaclului „V. Voiculescu“ din cadrul Bibliotecii Județene Buzău. Deși a publicat numai trei cărți, acestea au fost primite foarte bine de critica literară. Horia Gârbea, Radu Paraschivescu, Gellu Dorian, Paul Cernat, Ion Roșioru, Marin Ifrim, Mioara Bahna, Lucian Mănăilescu sunt doar câțiva dintre cei mai importanți recenzori. De asemenea, cărțile sale au primit premii importante la diferite concursuri și festivaluri. Pentru a da și o mai mare greutate acestor afirmații, îl cităm pe Radu Paraschivescu: „Versurile lui au zvâcnet, fior ludic, muzică și imaginație… De ce? Fiindcă descoperi în ele câtă ironie, atâta gravitate și câtă grație, atâta joc al metaforelor“. Laurențiu Belizan, în ciuda „tinereții publicistice“, are o maturitate fermecătoare. Este poetul care va ocupa un loc de onoare după ce se vor „retrage“ actualii corifei ai poeziei buzoiene. Eu unul îi voi urmări cu interes cariera literară.
cu luna la tâmplă
ieșim din iarbă împreună
căruciorul plutește
mâna ușor rigidă pe spătarul de plastic negru
îmi caută podul palmei
dintr-o ață legată
în serile lungi de iarnă
împărțeai întunericul în triunghiuri
cel mai frumos este ce rămâne sub pleoape
timpul curge invers
copia este afară
mâna strânge spicul
și spicele devin glezne
spițele unesc pământul
orizontul se apropie
luna cât o pânză de cinematograf
foșnește între degete
polenizarea umbrei
soarele plouă
se prelinge pe trupuri
pe unghiile tale colorate
se așează fluturi amnezici
liniile din palmă dansează flamenco
străzile gheare ale unei feline
ies din tălpile mele
voi săpa după lumină
până vei înflori cu adevărat
catedrală pe șine
tot ce-mi amintesc
catedrala ce huruia pe șine
scoțând fum din locomotivă
ca dintr-o clopotniță încinsă de rugăciuni
și se arunca în fața ta
Karenină triumfătoare
peronul pe care străinul cu valiză de lemn
zăcea ca într-un cocon
mi-au spus că au trecut treizeci și trei de ani
și călătorii încă povestesc despre umbrele
ce se zvârcoleau printre macazuri
când îmbrățișările noastre
se rostogoleau
la picioarele Anei
liziera dintre linii
șina de cale ferată ar putea fi perna
care te aruncă în ziua când ai pus moneda
la capătul celălalt al traversei înmuiată în ulei ars
pajura semăna cu un desen al lui Copernic
metalul cald pierduse filigranul
cercul siluit de locomotivă –
ued al zilei
păpușile de plastic din vis
și matrița piesei găsită într-o floare de mină
stau în aerul tare de sub biută
băiatul cu uniformă albastră și beretă
are mâna stângă încleștată pe kalashnikov
umbra lizierei îi taie fața în fire de iarbă
salcâmii subțiri scrâșnesc prin firele vestonului
o drezină ar fi fost mai bună
ar fi spintecat altfel dogoarea
seria armei nu trebuia uitată
ar putea fi numărul de telefon
al călăuzei
care stă la picnic cu transfugii
făceau dragoste între vagoane
și l-au văzut
din ochi îi ieșea plasmă
salcâmii o străpungeau
lumea se strângea
cu zgomot de țiplă
și gust de marțipan
dacă soarele s-ar învârti atât de repede
ca spițele unei roți ruptă din osie
ai trece de ziua aceea
ca și cum n-ar fi fost
sayonara
aș vrea ca în ultima zi să mă întâlnesc cu voi toți
numai eu o să știu
veți avea ochii decolorați de nepăsare
învârtindu-vă în jurul meu pe linia orizontului
ca niște saltimbanci pe sârmă
iar cerul ar deveni
o vioară albastră cu o singură coardă