Șlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Gheorghe Istrate

   O voce aparte, ultrasensibilă, limpede ca apa de izvor în literatura română, o are buzoianul Gheorghe Istrate, cel care s-a născut pe data de 11 mai 1940, în satul Limpeziș, comuna Movila Banului.

   Ca toți tinerii înzestrați și cu har a urmat cursurile prestigiosului liceu „B.P. Hasdeu“ din Buzău și pe cele ale Facul­tății de Limba și Literatura Română a Universității București, luându-și licența în anul 1968 cu teza „În căutarea timpului pierdut în nuvelistica lui Ștefan Bănulescu“. Aici a fost coleg de an cu mulți dintre cei ce aveau să devină nume mari în literatura ro­mână: Constanța Buzea, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Dorin Tudoran, Liviu Grăsoiu, Șerban Codrin. A îndeplinit diferite activități fiind, rând pe rând, bibliotecar comunal, impiegat de mișcare și redactor la diferite publicații.

   A debutat în anul 1956 în zia­rul „Viața Buzăului“. Abia pes­te 12 ani, în anul 1968, publi­­că primul volum de versuri, „Măștile somnului“. De atunci a mai publicat peste 20 de vo­­lu­me, marea majoritate de versuri, ceea ce i-a adus aprecie­rea și recunoașterea unor pres­tigioase foruri culturale, dar și prețuirea pu­bli­cului cititor. A fost distins pentru volu­mele sale cu premii oferite de revistele Lu­ceafărul, Amfitea­tru, Breve (Italia), Observator (Germania, de Uniunea Scrii­torilor și de Academia Ro­mână cu premiul „Mihai Eminescu“, în anul 2010. Este membru Uniunii Scriitorilor din anul 1970.

   A intrat pe merit și și-a făurit multe prietenii în lumea boemo-literară. Dacă ar fi să amintim câteva nume și tot ar fi de ajuns să înțelegem valoa­rea creativă a lui Gheorghe Istrate. Ni­chita Stănescu, Fă­nuș Nea­gu, Tudor George, Leonid Dimov, Florin Pucă sunt numai unele dintre ele. În ultimii ani, necazurile par să se țină scai de Gheorghe Istrate și de aceea s-a retras din viața publică, el care era de o veselie debordantă, un companion absolut încântător și care avea câte o vorbă bună pentru fiecare. În afară de Buzău, o a doua casă o repre­zenta pentru el Vrancea în ansamblul său. Aici îi avea, mai mult decât prieteni, pe Dumitru Pricop, Ion Panait, Culiță Ioan Ușurelu, Florin Paraschiv ș.a. Din acest colț de pagină îi aducem un căl­­duros omagiu și, noi cei care nu  l-am uitat, îi spunem că suntem alături de el.

 

Ce să refuz

 

Ce să refuz și ce să mai accept?

Toate cuvintele miros a moarte

bat clopotele-amurgului în piept –

mirosul lor, copile, ne desparte!

 

Încep o floare și-o termin în zori

mi-e îngerul bolnav și mă refuză

dă-mi, Doamne, plânsul unei mari candori

și dă-mi ninsoarea pruncilor pe buză!

 

Dar nu mai sunt cuvinte ca să spui;

o spadă se sfărâmă între oase –

mi-e îngerul bolnav și boala lui

în cerul tot a moartea mea miroase

 

Ritual (părinții)

 

Motto: „Dacă ați făcut castele în aer, n-ați lucrat în zadar; deoarece acolo s-ar și cuveni să fie toate.

Acum, puneți dedesubt și fundațiile“  (Henry David Thoreau)

 

acolo-n iarba mirosind a fapte

în cimitirul somnului lor greu

sub crucile de piatră și de lapte

mormintele-i îmbătrânesc mereu

 

s-au scurs toți corbii-n seco­lii de humă

s-a stins și steaua-n lumânări de seu

dorm noaptea lor de tată și de mumă –

mormintele mă-mbătrânesc mereu

 

m-am destupat din floarea mea nebună

și-am supt zăpezi din cer din Dumnezeu

de-acum mă-ntorn la tată și la mumă –

mormintele ne-mbătrânesc mereu

 

Copilul etern

 

îmbătrânește-n iarbă un copil

de veacuri își privește-n palmă mărul

deasupra lui de-atâtea ori decorul

și-a preschimbat frunzișul volatil

 

eu îl implor și-l chem să mă asculte:

„copile-bun hai să vâslim din nou

prin umbra noastră-ngemă­nată-n ou

sub talpa altei zeități adulte…“

 

dar el prin veac îmbă­trâ­nindu-și mărul

e surd și mut și orb – ca adevărul

 

Ritual (amiroase)

 

amiroase Doamne amiroase

timpul vechi îmbătrânind pe oase

anii mari cât marea desfăcută

peste putrefacta noastră plută

 

amiroase Doamne amiroase

timpul vechi cu-mpletituri de rase

vărsături de neamuri supte-n delte

înroșind nisipurile fierte

 

voci târzii amurguri dilatate

peste frageda eternitate

amiroase Doamne amiroase

a Iisus a ceruri fără oase

a veșmânt înconjurând în gând

frigul mare-al Domnului cel Blând.

 

Ritual (centru)

 

miros a fluturi și a moarte

lăstunii se ascut în întuneric

noaptea se sparge-n feres­tre lipind

timbrul ei șoptitor – emisferic

am prea multe desemne pe umeri

sunt cercetat de o poruncă anume

templul credinței mi s-a crăpat –

unu plus unu fac infinitul

eu însumi sunt centrul lui erodat

 

Ritual (Doamne iar ni se întâmplă)

 

Doamne iar ni se întâmplă

să stăm tâmplă lângă tâm­plă

nădușeala Ta divină

mă-nlumină în lumină

vorba Ta e carnea lumii

lunecă prin ea postumii:

nenăscuții, visătorii

din bisericile florii…

 

Ritual (pur)

 

mirosul lumii l-am uitat

jur-împrejur cat amintiri

precum un trup decapitat

lumina pleoapelor subțiri

 

din treaptă-n treaptă mă cobor

absent la tropote la glasuri

abia ating nepăsător

zăpada putrezind pe ceasuri

 

aștept să-mi ardă-n carne spinii

s-ajung curat la cel ce sunt

să bat la ușile luminii

cu piatra unui mut cuvânt

 

Calul

 

va trebui să născocim candori

acestui suflet fără pri­măvară

neștiutor de zâmbet și culori

om-jumătate jumătate-fiară.

 

el vine pur din noaptea lui și mut

e-o piatră veche veșnic umblătoare

se tulbură călcând pe-atâta lut

de parc-ar vrea smulgân­du-se să zboare

 

noi cei ce creștem cearcănul precoci

și prăbușim lumina dintre astre

va trebui să-i așezăm sub roți

cărnoase drumuri cu nisi­puri aspre

 

va trebui să-l umilim pe rând

să-i țintuim copitele-n pietroaie

să-i lingă flăcările hățul blând

să-l hăituiască tropote de ploaie

 

și-ajuns în grajdurile lui jilave

în pătura-i de sânge și noroi

când va privi-n oglinzile bolnave

să-și vadă chipul semănând cu noi

 

Limită

 

eu port mereu un fel de frică-n voce

rostogoliri desprinse din abis

stau îngropat cu toată viața-n vis

ca un copil în slava lui precoce

 

lumina Doamne n-are început

eu sunt fragmentul ei dinspre tăcere

sunt plumbul ce refuză prins în cnut

să taie-n trup cămașă de durere

 

eu Doamne tot mai traversez recrut

războaiele virtuții ce se cere

cu sufletul captiv într-un sărut

cu-otrava armelor prelinsă-n miere

 

la adăpostul vieții mele

se-ntâmpă-n întuneric stele…