Cunoscutul scriitor Marin Ifrim scria în anul 2007, în volumul „Portrete în bleu’ marin“, fascinat de Elena Radu, printre altele și următoarele cuvinte: „…Elena Radu este o femeie frumoasă fără să facă eforturi, o prezență agreabilă și decentă în peisajul tectonicii literaturii buzoiene, fiind împreună cu My Alma, autentice repere ale prozei buzoiene feminine actuale“.
Oricât ar fi unii de cârcotași, nu au cum să nu-i dea dreptate lui Marin Ifrim, cel cu care a împărțit redacția unei publicații imediat după anii ‘90. Scriitoarea, născută la 22 martie 1965 în satul Șarânga, com. Pietroasele, a absolvit Universitatea „Dimitrie Cantemir“ din Iași, Facultatea de științe Juridice. Pasiunea pentru literatură s-a materializat prin abordarea atât a genului liric, cât și a celui epic. Debutul editorial s-a produs în anul 1994 cu romanul „Pământul silniciei“. Până în anul 2003, când a fost primită în Uniunea Scriitorilor din România (USR), a mai publicat volumele: „Dulcea cântare a Paradisului“ (1996); „Porți spre eternitate“ (1997); „Umbre din Acropole“ (1998); „Despărțirea de amurguri“ (2000); „Drumul vulpii“ (2000); „Impresie de fericire“ (2002); „Anotimpul secret“ (2003). Din enumerarea acestor titluri se desprinde ideea unei activități rodnice. Aparițiile editoriale au continuat și după ce a fost primită în USR, cu volumele „Ultimul trigon“ (2005); „Azi vom trece Rubiconul“ (2007); „Fiul din copcă“ (2009); „Fiii gândului“ (2011) și, ultima carte pe care o am în bibliotecă, volumul bilingv româno-englez „Poeme pentru acces provizoriu (Poems for provisory acces)“ (2012).
Un bun și fin cunoscător al creației Elenei Radu, regretatul scriitor Mircea Ghițulescu scria în prefața volumului „Ultimul trigon“ următoarele: „După câteva volume de poezie și proză, Elena Radu a decis că proza și poezia sa sunt inseparabile. Versetele din Anotimpul secret (2003) ne aminteau de incantațiile lui Saint John Perse pe care Elena Radu îl urmează cu voie sau fără voie. Aceeași structură confidențială, aceeași cadență liniștitoare a frazei, legănându-se ca o barcă pe valuri, menită să ascundă abisurile acvatice ale observațiilor de viață. Tematic vorbind, sunt foarte puține diferențe între proza și versurile Elenei Radu pentru că analizele sale se exercitau, obsesiv, asupra unui singur personaj: ea însăși“. Pentru cei care nu o cunosc încă, iată câteva poeme oferite acestei rubrici.
Un Cuvânt
o trecere spre infinit
îmi vine să sărut
te lași în rândul omenirii
cu suflet nou și pagini de iubire
din toate lumile eu, Doamne
mă dizolv și cred în Tine
Feerie
Nu am sărutat degeaba
întinsul meu Cuvânt
să scot la lumină
cel mai adevărat sfânt
înfometat de grație divină
dorul din mine e știut…
scriu și curg ca un nou început
mă întind în mine
și știu că nu-mi ajung
Libertate
Mă arunc cu poemele mele
în mulțime și râd cu ea
stăm în ploaie și privim cerul
eu, poemele și mulțimea
Eu cu poemele mele
dăm daruri din străbuni
ne întrebăm pe unde trece mulțimea
ca s-o iubim
Eu cu poemele mele
stăm uneori și plângem
pentru că așteptăm ziua
în care să iubim mulțimea
Numai tu
poți să-mi umpli calea cu adevăr
și înmiresmate cuvinte
numai tu
poți să te uiți în ochii mei
și să-mi spui – da, suntem la fel
numai tu
poți să răstorni lumea
în brațele mele
și să spui – atinge-o!
numai tu…
Pajul visurilor tale
dacă mi-ai spune că trebuie
să te sărut de mii de ori
nu aș ezita să te slujesc
dacă mi-ai spune
să împart cu tine lumea
nu aș ezita să te însoțesc
dacă mi-ai spune
să părăsesc lumea cu tine
nu aș ezita să te urmez
Trezește-mă…
Întărit în cuvânt și în ardoare
ne putem apropia de zei
de sunetul tandru
al năvalei iubirii de om
trezește-mă ziua
trezește-mă noaptea
să fiu al tău, omule
să-mi dai gândul tău
trezește-mă
voi fi al tău…
În zadar
ne fură gândul
în zadar ne fură grâul
în zadar ne fură portul…
în zadar ne fură lemnul
în zadar ne fură somnul
în zadar ei cred că suntem
și ne-amestecă cu râia
și totuși…
In zadar ei trec Carpații,
Dunărea și omenirea,
nu ne pot fura mulțimea,
noi suntem în locul nostru
de aur și de lumină
Legământ
Jur
pe mormintele zeilor
pentru neamul meu
Jur că vom avea adevăr
și lumină
Pe mormintele zeilor
eu jur
Nimeni nu va mai fura
din Grădină
Sorb
o limită de timp
pentru a mă opri la tine
te iubesc
cu o mie de gânduri
și ăsta nu e singurul meu
strat de fericire
te îmbrățișez
cu ultimul sărut
și plâng
pe umărul tău
pândit de vreme