Puţini sunt buzoienii care ştiu câte ceva despre Dem Iliescu, născut Dumitru. În rândurile ce urmează, încerc să alcătuiesc un portret al celui care a fost poet, traducător şi avocat. A venit pe lume pe data de 14 iunie 1911 în Buzău şi a decedat pe 2 august 1988 la Bucureşti. A absolvit liceul „B.P. Hasdeu” în anul 1930, după care Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.
A revenit în Buzău profesând avocatura în Baroul buzoian. Încă de pe timpul studiilor liceale a avut preocupări literare, fiind cooptat în colectivul redacţional al revistei „Licăriri lirice”, unde publică versuri şi proză. În perioada studenţiei a frecventat cenaclul „Sburătorul”. A avut o intensă activitate literară, mai ales înainte de 1947, când publică în reviste prestigioase, precum: „Universul literar”, „Luceafărul”, „Curierul”, „Viaţa literară”, „Tomis” etc., dar şi în ziare de partid: ,,Liberalul Buzăului”, „Îngerul”, „Ideea naţională”.
Dem Iliescu a făcut parte din organizaţia buzoiană a Gărzii de Fier conducând, în perioada 1940 – 1941, o publicaţie de propagandă legionară („Buletin legionar”). Prima carte pe care o publică, în anul 1931, este „Piatra cu lilieci”. În anul 1934 publică volumul „Cartea cu vise”, iar în anul 1939 trebuia să apară volumul „Destin pecetluit”, volum ce a rămas în manuscris. Totuşi, în acest an publică „Siena, vechea cetate a fecioarei” şi drama în trei acte şi prolog „Florile Paştilor”. A fost un admirator al literaturii franceze şi italiene, traducând din opera lui Chateaubriand şi publicând un volum, „Martirii” (1944, în colaborare cu A. Radu), cu o prefaţă de Gala Galaction.
În anul 2011, prin îngrijirea scriitorului şi regizorului buzoian Nicolae Cabel, cel ce l-a cunoscut destul de bine, a apărut postum volumul intitulat „Dem Iliescu – încă nu e seară…” După anul 1947, din cauza convingerilor sale de extremă dreaptă din tinereţe, a fost condamnat (în 1948) şi a executat 15 ani de puşcărie şi încă 4 după 1964, an în care au fost eliberaţi toţi deţinuţii politici. Pentru Dem Iliescu a venit o nouă detenţie.
A fost întemniţat la Aiud şi Periprava. Pe Dem Iliescu l-au mai cunoscut mulţi dintre cei ce frecventau cenaclurile buzoiene după anul 1970: Aurelian Mareş, Florentin Popescu, Gheorghe Istrate, Dumitru Ion Dincă, Emil Niculescu, Ion Gătej (Aldeniu), Mircea Ichim ş.a. Versurile ce vă sunt propuse sunt selectate din volumul „Dem Iliescu – încă nu e seară…” în care am reprodus grafia folosită de autor.
Cartea cu vise
Azi cresc ape turburi
în fluvii în isvoare
munţii cad lîngă suflet
columnele în mare
e un incendiu în arbori
o urgie în stînci
în noi fulgerele lasă
urme adînci
sîntem o garafă spartă
o tilincă fără glas
un chef terminat cu o ceartă
un junghiu sub ţîţă rămas
sîntem un burg căzut
sub el însuşi ca un miel
lanţul care s-a rupt
inel cu inel
sîntem iarmarocul
peste care plouă
obositul paing care nu mai poate
clădi o pînză nouă
dar deasupra acestor ruine
lîngă porţile ănchise
inima noastră este
o carte cu vise…
Tălmăcire
Mîine alăutele
vor începe în ritm nou
un ev halucinant
un delir un ecou
din flaute doinele
pe lumea largă
vor încerca minciuna
ciocan să o spargă
vor pune poezia
tăciuni aprinşi
să ardă altare
formule inşi
vor arunca să fîlfîie ăn
ondulaţiile cîntului
giulgiul de holde
al cerului al pământului
vor lua laurii eroului
din coloseum din olimp
elitrele care sboară
peste cetăţi peste timp
vor începe egzodul
din insule din glii
către pianul unei alte
euritmii…
Dorinţa
Concentrice astre
lumină din cer
pământul e-o iesle
şi eu un dulgher
se uită ăn vîltoarea
vieţii rebele
sufletul meu
tangent la stele
şoimi diademe
sbor printre creste
e largă hora
durerii aceste
cules-am aicea
din gînduri şi depe
drumul tristeţii
olendri şi stepe
spre calea lactee
aripele-mi frâng
port bîrne de aur
pe umărul stîng
vreau tumbele mele
să lase departe
platanii luminii
cu frunzele sparte
vreau fuga fluturelui
scoici de mătase
din cercuri de linii
din viermi din oase…
Într-un amurg
Într-un amurg paradoxal
Eu voi pleca. Pe litoral
Nu va fi nimeni la chei:
Nici ochii ei, nici paşii ei.
Prin zdreanţa cerurilor gri
Voi trece. Nimeni nu va şti.
Doar pescăruşii vor ţipa
Cu glas dogit plecarea mea.
Curînd în portul nevăzut
Voi debarca. Încet şi mut.
Şi nimeni nu va mai vorbi
De-acest amurg în zdrenţe gri.