Este o ziaristă, eseistă şi poetă ce s-a născut la data de 23 martie 1970 la Vintilă Vodă, judeţul Buzău. Este absolventă a cursurilor de Grafică – Pictură ale Şcolii Populare de Artă din Buzău, precum şi a Şcolii de secretariat artistic de redacţie a Fundaţiei Athenaeum, Bucureşti, 1992. Este licenţiată a Facultăţii de Filozofie şi Jurnalism a Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti. Din anul 1993 lucrează în presa scrisă, mai întâi în cea locală, la ziarele „Muntenia” şi „Informaţia Buzăului”, apoi în presa centrală la revista „Privirea”, ziarul „Metrobus”, revistele „Casa Lux” şi „Casa de vacanţă”.
Între anii 2003 şi 2010 a fost redactor la „Jurnalul Naţional”, iar din anul 2010 este redactor-şef la ziarul „Lumina”. De asemenea, realizează, la radio „Trinitas”, emisiunea săptămânală „Lumina cunoştinţei”. Debutul literar a avut loc în noiembrie 1989 în revista „Convorbiri literare”. A publicat următoarele cărţi: „Arlechini într-o pădure sălbatică” (versuri, 1995), „Uitaţi-vă prin mine” (versuri, 2007), „Însemnări din pridvor” (publicistică, 2013), „Iubita cu nume de profet” (versuri, 2014) şi „Privilèges de femme de lune” (versuri în franceză, 2015). A publicat versuri şi publicistică în revistele: România literară, Luceafărul, Luceafărul de dimineaţă, Tomis, Ateneu, Bucureştiul literar şi artistic, Cafeneaua literară, Sud, Basarabia, Oglinda literară, Fereastra, Vatra, Apollon etc. Nici revistele din judeţul natal nu au ocolit-o.
Are apariţii în Renaşterea culturală, Cartelul metaforelor, Spaţii culturale şi Vitralii. Poezia sa a fost recompensată cu numeroase premii. Le amintim aici : la concursul „V. Voiculescu” din anii 1993 şi 2014, la concursul „Nichifor Crainic” din 1994, la concursul „Ion Vinea” din 1995, la Colocviile „George Coşbuc”, Bistriţa, 2014 şi Diploma omagială „Sfântul Ioan Gură de Aur” din partea Patriarhiei Române pentru promovarea culturii creştine, în 2015. Felix Nicolau a sintetizat cel mai bine modul în care scrie şi percepe poezia Daniela Şontică. Iată un scurt pasaj: „Ştiinţa de a scrie poezie nu e la îndemâna oricui. Or, Daniela Şontică excelează la capitolul trucării sentimentelor, suferinţelor şi mâniilor. De aici ţâşneşte arta, deghizarea suferinţei şi a bucuriei în frumos.” Versurile ce vi le propun fac parte din volumul „Uitaţi-vă prin mine”. Este un îndemn doar la lectură.
Olfactivă
Poemul unei răni,
veşnice răni, banale, uitate, împuţite,
plină de mâl,
poemul acesta
în dimineţi cu parfum,
să nu-ţi plesnească vreo arteră,
vreo privire,
vreun pahar plin
în barul cu fum lăptos,
ieşind din atâtea guri deodată,
cu dinţi cariaţi şi zâmbete expresive.
Au nasurile foarte fine,
percep orice,
dar dă-ţi cu parfum.
nu-ţi vor detecta suferinţa,
e dincolo de lumea lor.
Pentru născuţi şi nenăscuţi
Mi-am uitat miresele în vitrine
însă degeaba îmi fac griji,
ele se învârt mereu fericite după soare.
N-au aflat că pruncii lor nenăscuţi
depăşesc cortegiul
şi intră în biserică
să se roage pentru albul pierdut
al mamelor.
Suntem campioni.
Nu mi-o luaţi în nume de rău:
mie n-o să-mi vedeţi umerii goi
în această promisiune.
Piatra-mamă
Mereu vom trăi această fugă,
lăsând în urma noastră
somnul viitorului
desprins ca o petală
din piatra-mumă.
Căutându-ne pentru a-şi potrivi
ceasul după noi,
arta suferinţei ne va imita bătăile
inimii,
aplaudându-ne destinul
neştiind că numai saltul fără plasă
ne mai ţine vii.
În apărarea plânsului
Să vorbim n-ar fi de ajuns
pentru toamna
care abia ne cunoaşte.
Nu mă văd în retorica oglinzii
decât ce i-am adus
an de an îngereşte:
viscere şi oase,
radiografii cu greu fericite,
rog întâlnirea
de peste timpuri
să ne fie
jertfa de a nu desfiinţa
aparatul lacrimal.
Armaghedon
Păsări cu penajul strivit de aşteptare,
iar în perimetrul A,
nişte maşini
imposibil de controlat,
locuitorii s-au plictisit
cu identitatea la purtător,
s-au blazat înainte de a cunoaşte
toate chinurile,
ei cunoscu cu adevărat doar plăcerea,
sunt închişi în carcase sofisticate,
dau drumul la televizoare
şi privesc o lume care nu-i priveşte,
au o bucurie indecisă,
fac lucrurile doar cu o repetiţie prelungă,
ei cred că e ceva trecător,
însă plouă cu stâlpii
universului în expansiune.
Orbilor mei
Ei nu se opresc niciodată,
abia dacă îşi întorc privirile,
retina lor abia dacă mai ţine minte
propriul colţ de ochi.
Ei nu sunt nefericiţi nici atunci
când nu sunt fericiţi,
ei privesc totdeauna înainte,
timpul lor nu are nimic în comun
cu cearcănele clipelor în care,
invizibilă, de dincolo de cortină,
eu aştept să se împiedice unul dintre ei,
pentru ca, ajutându-l să se ridice,
să mă poată vedea, în sfârşit,
Iar eu să-l întreb:
Suntem fraţi, nu-i aşa?
Femeile tale
Le-ai prins cu agrafe în râul tău,
apeşi pe buton şi se nasc mai frumoase,
din părul lor lung fac un paradis.
Femeile tale sunt cuminţi,
nu ridică glasul mai sus de ochi,
femeile tale sunt triste
în imperfecţiunea de a nu fi
pe deplin ale tale.
De ce le-am face vreun rău?
Doar un voodoo tandru le-ar arăta
cât sunt de singure.
Cearcănul mi-a căzut cu zgomot
pe caldarâm,
trecătorii nu-l mai adaugă în lista
cu defecte,
să privim,
sub tocurile albe de gazelă
se zbate senzual maktub.
Ne pregătim de vacanţă
Tăiem dintr-un os,
ajustăm mâna stângă
şi prindem bine
şurubul în dreptul occipitalului
numai bine s-a lipit şi unghia asta,
iubito,
ai ceva roşcat sub pleoapă,
o picătură de sânge
pe bulevardul plânsului tău zilnic,
la Hollywood ţi-ar plăcea?
Nişte memorie în cutia verde, etanş,
Dunărea se vinde în butelii potrivite
cu buzunarele noastre,
luăm şi noi una.
Şi mai ai o venă cavă înfundată,
dar nu e aşa de grav,
ne pregătim de vacanţă ca de moarte.