S-a născut pe data de 3 martie 1951, la Buzău. În anul 1979 a absolvit Facultatea de Istorie-Filozofie a Universităţii Bucureşti. A predat istoria, ca profesor, în mai multe şcoli buzoiene, inclusiv la celebrul liceu „B. P. Hasdeu”. În anul 1968, a debutat cu poezie în ziarul „Viaţa Buzăului”, apoi numele său a apărut semnând versuri şi interviuri în Luceafărul, Tribuna, Săptămâna, Viaţa studenţească, Argeş, Amfiteatru, Opinia etc.
A fost membru al Cenaclului literar „Cezar Petrescu”, perioadă în care a primit Premiul I pentru poezie, juriul fiind format din Nichita Stănescu, Ion Băieşu, Mircea Dinescu, Mircea Micu, Romul Munteanu, Gheorghe Pituţ şi Gheorghe Tomozei. Debutul editorial are loc după două decenii de activitate literară, cu volumul de interviuri „Portret al poetului Nichita Stănescu, omagiu adus ultimului rege al poeziei româneşti” (1985-1982), un portret realizat de 31 de personalităţi ale culturii româneşti, precum Fănuş Neagu, Alexandru Paleologu, Darie Novăceanu, Alexandru Andriţoiu, Dinu Flămând, Sabin Bălaşa ş.a. Au urmat volumele „Conversaţii lângă şevalet” (interviuri), „Slugă la Poarta Sărutului” (versuri), „Singurătatea unei mari iubiri” (interviuri), „Singurătatea ceasurilor solare”, „Recidivist” (versuri, 1998)-, volum care îl consacră definitiv-,, „Plutind prin noaptea desuetă” (1999), „Ceasuri florale” (versuri, 2001), „Anatomie de 18 ani” (2006), „66 scrisori de dragoste” (versuri, 2006) ş.a. Despre poezia sa au scris Edgar Papu, Fănuş Neagu, Ion Rotaru, Eugen Barbu, Dan Ciachir, Vasile Nicorovici, Gheorghe Istrate, Traian T. Coşovei, Gheorghe Bulgăr ş.a.
Acesta a fost Dan Manolescu, „un tip cu un pic de aroganţă, dar foarte sensibil, cultivat, manierat” cum a scris Marin Ifrim, imediat după moartea sa, care a avut loc pe 31 octombrie 2016. Au trecut de atunci nouă luni.
Marele său prieten Nichita Stănescu scria despre poet: „Dan Manolescu, cel al nimănuia, e al tuturor. Mirarea lui de sine e că s-a întruchipat într-un suflet de fluture într-un trup de şarpe (…) Dan Manolescu este un poet curios, în sensul că are acea curiozitate nu numai de a scrie versuri, ci şi aceea de a întreba pe aceia care îngaimă litere negre pe hârtie, că de ce o fac! Stă şi se miră, de aceea mintea nu-i este de tot iute, dar în schimb îi este mai adâncă (…) Nici nu mai ştii cum să te porţi cu tânăra generaţie de intelectuali. Dacă îi mângâi, te dispreţuiesc, şi zic despre tine că te-ai învechit în de-altele; dacă îi strănuţi, în schimb te respectă. Acesta este Dan Manolescu, este o gripă a inimii mele”. Versurile ce urmează sunt selectate din volumul „Ceasuri florale”
Ieşire din labirint
Credeam că trec neobservat;
tocmai încercam o ieşire din labirint;
escapadă grăbită,
dar sunt convins
că nu-i decât o penibilă aventură.
Iubito
Iubito,
va fi o toamnă neobişnuit de lungă,
ca un sentiment de strigare,
ascultând bluesurile la modă,
înainte de Cristos,
indiferenţi şi trişti.
Pălăria
Când eram mic
mi-am pus pe cap pălăria tatălui meu.
Ce linişte, ce monotonie.
Credeam, că sunt bărbat.
Exista pericolul
ca ea să se reverse pe creştetul meu mic,
să mă-nghită.
Când m-am privit,
am văzut imaginea lui
rostogolindu-se-n oglindă.
Ce linişte, ce monotonie.
Doar colţuri de stradă,
unde chipul şi fericirea sunt
vorbe devoratoare,
iar fiecare pas
se subţiază-n singurătate.
Acum
Acum, se vede clar,
îngăduinţa multiplelor noastre
incertitudini;
noi, nu suntem decât o piatră unghiulară,
în cumpănă, o clipă,
sub frunza de nervuri exorcizând
amintirile.
O ipoteză palidă
Reîntors în bezna cuvintelor,
adevărul mă iscodeşte
cu un semn de mirare.
Chiar trebuie să conjug verbul iubirii?
Şi tocmai de aceea, nu mi se pare firesc,
zâmbetul călăului,
printre atâtea şi-atâtea mizerii.
Şi totuşi…
Nimic nu mă mai tulbură;
şi totuşi e o enigmă
ca un om să moară
în închisoarea cuvintelor.
Poezia
Poezia nu este decât
o răsturnare mai gravă a lucrurilor,
puţin mai complicat ca atunci când
copacii îşi schimbă frunzele.
În loc de jurăminte
Dormi iubito,
nu-ţi fie teamă de nopţile fără lună,
de etajele fără balcoane,
jurămintele-s făcute doar pentru îndrăgostiţi,
tu nu eşti Julieta
eu nu sunt Romeo.
Solitudini
Credeam că există limite
în jurul biografiei mele.
Acum amintirile
mă privesc pe fereastră.
Numai eu am uitat
că sunt ani
de când valsez cu ele.
Începutul sfârşitului
Mi-au bătut destule ierni în poartă.
Sunt doar imaginea
unui nesfârşit început.
Dar, ceea ce nu-nţeleg,
e,că nu mă trezesc din visare.
Testament
Nu dau doi bani pe pălăria mea;
nici n-am avut vreodată!
degetele-mi miros a aghiasmă,
iar patul în care dorm
nu e decât tristeţe.
Trecutul meu inocent
mă-ndreaptă spre o nouă eroare.