La data de 16 mai 1949 se năştea, la Pogoanele, judeţul Buzău, poetul, eseistul şi animatorul cultural Constantin Petcu. Din păcate, la data de 6 noiembrie 1998, se stingea pe un pat de spital la Cluj-Napoca, la o vârstă la care ar mai fi putut da culturii buzoiene foarte multe. Constantin Petcu a fost şi un foarte bun profesor de limba şi literatura română. A fos,t mai bine de un deceniu, conducătorul grupării literare cu cea mai veche activitate din Buzău, Cenaclul literar „Alexandru Sahia”, ce a funcţionat mulţi ani pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău. A contribuit major la apariţia a opt numere din publicaţia cenaclului, „Foaia literară”, unde au publicat şi debutat mulţi din cei ce şi-au luat zborul către performanţă în literatura română: Marin Ifrim, Mihai M. Macovei, Ion P. Iacob, Girel Barbu, Ion Nica ş.a. Nu a publicat foarte mult în timpul vieţii, însă a fost un foarte bun teoretician. Volumele care i-au apărut înainte de anul 1989 – „În aşteptare” (versuri, Ed. Litera, Bucureşti, 1985) şi „Luciri de curcubeu” (versuri, Ed. Litera, Bucureşti, 1988) – au fost destul de modeste, după aprecierile unora. Atunci când Constantin Petcu a fost atins de boală, a avut o explozie majoră şi a scris două cărţi de versuri deosebite: „Adieri de piatră” (editat de Biblioteca judeţeană „V. Voiculescu”, Buzău, 1997) şi „Pământul va fi carnea mea” (editat şi premiat de Fundaţia „Amprenta”, Buzău, 1998). În anul 2005, din iniţiativa Asociaţiei Culturale „Renaşterea Buzoiană”, a fost tipărită o antologie, „Anotimpul plecării”, cu cele mai reprezentative versuri ale poetului din volumele publicate. La realizarea ei şi-au dat mâna mai multe persoane şi instituţii. Amintesc aici pe Marin Ifrim, Lucian Mănăilescu, Mihai M. Macovei, Ştefan Dima, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Buzău, Asociaţia Culturală „Renaşterea Buzoiană”, Editura Rafet şi subsemnatul. În anul 2000, din iniţiativa lui Marin Ifrim, a avut loc prima ediţie a Concursului judeţean de creaţie literară pentru elevi „Constantin Petcu”, ca o promisiune de neuitare. Acest concurs a ajuns deja la cea de-a XVIII-a ediţie, dorindu-i succes în continuare. Şi o ultimă remarcă: poetul Mihai M. Macovei deţine multe manuscrise de-ale lui Constantin Petcu şi nu ştim de ce nu le dă publicităţii. Poate că la anul, când se împlinesc 20 de ani de la trecerea în eternitate, se vor grupa câţiva inimoşi pentru a publica un volum cu cele mai interesante poeme care stau la sertar. Ar fi un gest deosebit. Eşti de acord, Mihai?
strop de cuvânt
apa va fi aerul omului
aerul va fi apa peştelui
şi pământul va fi carnea mea
este vorba de a fi creierul tălpii
sau de a fi creierul pământului
este vorba de a fi un adevărat acum
aşa cum a fost de adevărat adineauri
va fi pământul un strop de apă
şi apa un strop de pământ
însă până când vor fi astfel
toate acestea eu ce şi cine sunt
sunt eu măcar un strop de cuvânt
nu uita
ştii că absenţa unei clipe cu tine
este o nouă cădere-n infern
vederea aceasta a cârtiţei
este o pierdere / o altă cădere
nu ştii că absenţa florii de varză
este o pierdere / întoarcere-n timp
lipsa de lumină din seară
este o uitare a copilăriei
află că plecarea unei păsări călătoare
îmi ciuguleşte ficatul lui PROMETEU
şi să mai ştii că praful inspirat
îmi toarce grabnic ziua
priveşte / copilul ridică o mână
şi îmi răsare o bucurie în ochi
nu uita deci
voi fi astfel
mai singur cu o zi de rând
versul se loveşte de hârtie
ca valurile de ţărm
mai depărtată cu un gând cu un rând
şi cele rămase vor stârni o furtună
vor fi aruncate pe mal ca nişte cochilii
în ele marea mă cheamă
odată vei răspunde
numai cu nisipul cernut
în clepsidră
voi fi astfel cu tine cu tine
învăluind
mai aproape de tine acum cerul coboară
aripa sacră învăluie piatra de scrum
sunt un balaur aruncat în pământ
numai cu un cap afară
deci aproape de tine iată
când vom ajunge amândoi
pe aceeaşi linie de apropiere
făt-frumosul îmi va tăia capul
aripa frântă / aripa sfântă învăluind
cuibul acesta de foc
se înalţă se desface se pierde
în secole / aer ceruri apoi
patul clipei
să te trezeşti din somn
ca dintr-o ceaţă şi roşie şi albastră
ţi se-mprăştiau organele
ca dintr-o pastă originară
să te trezeşti astfel
departe de pământ
aripile să-ţi rămână
în ceaţa din care te desprinzi
din voalurile sidefate
şi să cazi să cazi să cazi
pe acest pat al clipei prezente
te trezeşti
din plecări
plin de colţii clipelor
prin care vei trece
plecări
plecăm din noi în fiecare dimineaţă
din fiecare loc din fiecare anotimp
valurile mării cum se învolburează
din miezul furtunii din creierul scoicii
plecăm în fiecare clipă
mai departe uneori plecăm înapoi
alteori zburăm alteori scurmăm în voi
unde se ascund norii sau căutăm noroi
cercurile stejarului se înmulţesc an de an
cercurile mele se adună clipă de clipă
o noapte de vis
iar acum te-am uitat voi fi sfânt
până când peste gând întuneric va ninge
într-o noapte în vis vei fi sfântă
şi în vis vom petrece o veşnică nuntă
depărtat depărtat de visare
nu mai are în zori nici o vină
să mai vină aici o lumină mai lină
hai urăşte-mă moarte şi mă naşte cuvânt
peste cruci am trecut ca albina
din pământ curcubeu iarăşi sunt
un’te duci un’te duci ai plecat
mă întorc iar în sat la năluci
ţi-am văzut chipul blând ca un vânt de înserare
o mişcare de alb a trecut înspre cruci
peste frunte în sânge se-ascunde o cută
o cucută avidă te cheamă spre luntre
şi te duci şi te duci şi te duci
pe un plai
cucuveaua nu cântă peste inima mea
îţi voi da ca să taci o visare
strop de soare din ea ciuguleşte-ntr-o zi
un a fi nu clinti nu clinti un a fi
va dospi în pământul acesta un zbor
nici un nor nu va fi peste păsări
numai zarzării copţi Adam lângă Eva
undeva tu exişti şi nu mişti nici un
zâmbet de rai
pe un plai poposi-vom o dată cu turma
peste urma-ne albă o seară ne va poposi
vom dormi vom visa vom visa într-o zi
că ne-ntoarcem din nou printre ploi în copii