Situația financiară dificilă prin care trece Gloria Buzău își pune amprenta tot mai adânc asupra vestiarului condus de Ion Viorel. Într-o conferință de presă
susținută în această dimineață la sediul grupării buzoiene, antrenorul „glorioșilor” a spus că elevii să nu vor să se prezinte la meciul cu Sport Club Bacău dacă nu își vor primi cel puțin un salariu din cele restante.
Vestiarul Gloriei Buzău stă pe un butoi cu pulbere înaintea jocurilor cu Rapid Suceava și Sport Club Bacău. Jucătorii formației din Crâng sunt de acord să facă deplasarea la Suceava săptămâna aceasta în cadrul ultimei etape din turul ligii secunde la fotbal, însă refuză să efectueze deplasarea la Bacău, peste o săptămână și jumătate, dacă nu își vor mai primi cel puțin un salariu din cele restante. Anunțul a fost făcut de tehnicianul Ion Viorel în cadrul conferinței săptămânale organizate la sediul clubului din Bulevardul Mareșal Averescu. Fotbaliștii antrenați de Ion Viorel pot deveni liberi de contract dacă restanțele clubului către aceștia depășesc mai mult de trei luni de zile, situație în care se regăsesc inclusiv cele mai „grele” piese de la Gloria Buzău. Un precedent l-a creat deja mijlocașul Andrei Pușcașu, care a devenit liber de contract și a semnat ulterior o înțelegere cu colega de serie a buzoienilor, CF Brăila. Cu o etapă înaintea finalului turului de campionat, Gloria Buzău ocupă locul patru, cu 16 puncte în clasamentul primei serii din liga secundă. Jucătorii antrenați de Ion Viorel au de primit din partea clubului salariile pe ultimele trei luni de zile cel puțin.
Fără seniori la Bacău
Problemele financiare par să fi pus capac Gloriei Buzău. Cu doar două zile înaintea confruntării din prima etapă a returului, cea cu SC Bacău, jucătorii antrenați de Ion Viorel nu vor să efectueze deplasarea în orașul lui Bacovia. Situația materială dificilă a clubului, precum și promisiuniile neonorate de conducere sunt principalul motiv pentru care Marcu și Compania nu vor urca în autocarul pentru Bacău.
Ca să nu fie penalizați, buzoienii au găsit „o portiță de ieșire”. Vor să trimită la Bacău echipa de juniori A, adică puștii de 18 și 19 ani, de la centrul de copii și juniori Jean Luca. Jucătorii antrenați de Ion Viorel au amenințat cu neprezentarea încă de acum două săptămâni, însă în tot acest timp au crezut că probleme pot fi rezolvate.
Rezultate da, finanțe ba
Ion Viorel, tehnicianul Gloriei Buzău este mulțumit de rezultatele înregistrate de gruparea din Crâng în prima parte a campionatului. În antiteză cu performanțele obținute de elevii săi este situația financiară precară a clubului din Bulevardul Mareșal Averescu, care dă mari bătăi de cap atât conducătorilor, cât și fotbaliștilor.
Cu restanțe financiare către jucători, care datează de mai bine de jumătate de an, Gloria Buzău are pretenția de a accede în primele șase echipe din eșalonul secund. Aflat în insolvență, clubul din Crâng este nevoit întâi să își achite datoriile către persoanele fizice și juridice aflate la masa credală și abia apoi către propriii jucători. În ciuda dificultăților de ordin material, buzoienii, cu „Vioară” la timonă, au reușit să înregistreze una din cele mai bune performanțe din ultimii ani.
Tehnicianul buzoienilor a spus că, într-un climat financiar normal, formația din Crâng s-ar fi putut clasa la finele turului pe podium.
În momentul de față, pe lângă datoriile pe care gruparea prezidată de Dan Tulpan le are către cei aflați la masa credală, s-au acumulat datorii de luni de zile către propriii jucători și angajați. Foarte mulți din fotbaliști aflați sub comanda lui Ion Viorel vor să își încheie conturile cu Gloria Buzău.