Și divele noastre autohtone și-au deschis pagini oficiale, dar puține se și ocupă de actualizarea lor
Pagina de socializare nu mai este demult absentă din viața vedetelor, însă doar
câteva soliste buzoiene aleg să își realizeze și pagini profesionale, în care activitatea artistică să primeze. O parte din ele au o pagină oficială, dar nu postează frecvent imagini sau clipuri de la evenimentele la care iau parte, iar cele mai multe aleg să o păstreze doar ca să fie în rând cu lumea, păstrând legătura cu fanii sau cu prietenii numai pe pagina personală. Așa se face că în timp ce unii artiști acumulează mii de like-uri, unii se mulțumesc doar cu câteva sute, și acestea la câțiva ani de la inițierea paginii respective.
Mirela Ursache este una dintre artistele care au nu unul, ci trei conturi pe rețeaua de socializare, iar cel mai activ este cel oficial. Față de alte artiste, Mirela are și un număr mare de aprecieri, peste 2.250, iar ultima actualizare este făcută chiar în weekendul trecut, de la nunta la care cântăreața a cântat. Și poza este una profesională, luată din cadrul unui shooting făcut cu prilejul unui videoclip, iar la poza de profil Mirela a ales un motto profund, și în același timp cutajos, ce definește într-un fel firea sa de artist. ,,Concretizez material toate gândurile creatoare, utile stării mele interioare și mi le asum cu toată libertatea“.
Simona Banică a intrat și ea de aproape un an în rândul artistelor care și-a creat o pagină oficială. Din păcate, solista de muzică populară nu prea și-a dat interesul să își posteze și imagini cu evenimentele la care ia parte constant, bruneta alegând să posteze doar momentele realizate cu Centrul de Creație și Artă și videoclipurile și melodiile sale. De departe, pagina personală este mult mai detaliată, întrucât familia artistei deține primul loc în viața Simonei. Până acum, solista a strâns doar 383 de aprecieri.
Tatiana Răduță este mult mai activă pe pagina ei oficială, adunând până acum peste 1.200 de aprecieri. În plus, artista postează de la fiecare eveniment la care ia parte imaginile, și mai mult, locațiile de unde cântă. Cu toate acestea, numărul de aprecieri nu este tocmai mare, având în vedere că artista are realizată pagina de socializare oficială doar din noimebrie anul trecut.