Cristinel Romanescu a fost reales, ieri, cu unanimitate de voturi, de cei 71 de membri prezenţi, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis de Masă, în cadrul Adunării Generale care a avut loc la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Unic candidat, Romanescu a câştigat cel de-al cincilea mandat la şefia F.R.T.M., o perioadă care a coincis cu cele mai mari performanţe ale tenisului de masă românesc.
El a fost ales pentru prima dată la şefia F.R.T.M. în anul 2001. Din octombrie anul trecut, Cristinel Romanescu este şi vicepreşedinte al Federaţiei Europene de Tenis de Masă (E.T.T.U.). La Adunarea Generală de alegeri de ieri, invitat special a fost preşedintele C.O.S.R., Mihai Covaliu. Ultimele performanţe ale forului condus de Romanescu au fost calificările la turneul final al Campionatului European pe echipe ale ambelor Naţionale, de băieţi şi fete.
„Avem multe realizări, dar mai avem multe lucruri de făcut. Ideea este că nu vreau să las nimic neterminat, aşa cum mă cunosc eu pe mine şi mă cunosc şi colegii. Voi încerca, în noul mandat, să fac exact toate lucrurile pe care le-am promis, ca de fiecare dată. Cel mai important obiectiv al nostru este cucerirea unei medalii olimpice la JO de vară 2020 de la Tokyo. Am obţinut sprijin de la Ministerul Tineretului şi Sportului, de la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, după ce am avut rezultate bune. Avem un buget mai mare repartizat pentru noi acum. Vreau să precizez că avem asigurat schimbul de mâine la tenis de masă, pentru categoriile de vârstă”, a declarat Cristinel Romanescu.