La finalul acestei săptămâni, a avut loc Consiliul Național al Federației Sanitas, unde au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Sănătății. Aceștia au comunicat că este în curs de finalizare procedura de acordare a majorării salariale de 25 la sută, iar Contractul-cadru va fi supus modificării astfel încât fiecare spital va avea un coeficient de creștere al TCP-ului (tarif pe caz ponderat), care să acopere întregul necesar financiar de 25 la sută.
De asemenea, Ministerul Sănătății a dat asigurări că se lucrează la găsirea unei soluții rapide și pentru angajații din DSP-uri, pentru ca și aceștia să beneficieze de majorarea salarială de 25 raportată la procentul menționat, pe care îl vor primi celelalte categorii de angajați din domeniul sanitar, cuprinse în OUG nr 35/2015.
Sindicaliștii Sanitas au purtat dezbateri și la Ministerul Muncii referitoare la Legea salarizării bugetarilor pentru familia ocupațională sănătate și asistență socială.
Solicitările făcute către reprezentanții ministeriali au fost acordarea creșterii salariale de 25 la sută pentru tot personalul din asistență socială, precum și eliminarea inechităților și discriminărilor salariale existente.
Pentru asistență socială s-a obținut un spor de 15 la sută pentru munca nenormată, iar pentru asistenții maternali, un spor de 15 la sută pentru cel de-al doilea copil luat în plasament.
De asemenea, pentru toți angajații din categoriile familie ocupațională administrație, personal tehnico-administrativ din spitale și asistență socială s-a obținut o creștere a grilelor de salarizare cu un procent de 20 la sută.
Totodată, sindicaliștii din sistemul sanitar au solicitat ministrului Muncii găsirea unei soluții urgente pentru aplicarea la nivel național a OUG nr 27/2015 privind creșterea salarială cu 12 la sută a tuturor angajaților din asistență socială.
Toate modificările solicitate vor face în curând obiectul dezbaterilor la nivelul Ministerului Muncii.