O reparaţie morală după 40 de ani de la moartea unuia dintre cei mai importanţi, dar prea puţin cunoscuţi, ambasadori ai României în lume. Ieri a fost dezvelit, la Cimitirul Eroilor, monumentul funerar dedicat lui Dumitru Dan, singurul om din lume care a făcut înconjurul lumii pe jos, în opinci, promovând muzica şi costumul popular românesc.
La eveniment au fost prezenţi strănepotul globe-trotterului român, Gheorghe Dan, conferenţiar dr. la Universitatea „Ovidiu” Constanţa, prof. univ. dr. Silviu Negruţ (Academia de Studii Economice, Bucureşti), conducerea Muzeului Judeţean, alături de muzeograf Mădălina Oprea (iniţiatoarea proiectului european „Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 de perechi de opinci“), şi preşedintele Consiliului Judeţean Petre Emanoil Neagu care i-a oferit o diploma lui Gheorghe Dan.
După zeci de ani în care mormântul celebrului buzoian s-a aflat în paragină, strănepotul său a ridicat un monument funerar, în încercarea de a păstra vie amintirea singurului globe-trotter român. La evenimentul de ieri au fost prezenţi şi mai mulţi elevi buzoieni şi s-a oficiat o slujbă de pomenire.
„Un om cult, care a studiat la Sorbona“
„Acest om, prin cutezanţa lui, a reuşit să reprezinte românismul în întreaga lume. Familia noastră este urmaşa unor răzeşi, oameni liberi, cu o anumită personalitate şi cu dorinţa de dreptate şi cunoaştere. Dumitru Dan a fost un om foarte cult, foarte educat; la fel ca el, şi alţi membrii ai familiei noastre au studiat la Sorbona. Am vrut să păstrez vie amintirea lui. L-am cunoscut când eram la gimnaziu. Era un om care nu avea timp să termine o idee, că îşi aducea aminte de altceva. Era un om evlavios, un bun părinte, care te încânta prin felul în care se purta. Văzând situaţia mormântului, indiferent de situaţia mea materială, am vrut să amintesc lumii de el, omul care va reprezenta pentru comunitatea dumneavoastră o personalitate. Aş vrea să cinstiţi memoria lui, pentru că dacă nu ne păstrăm dragostea faţă de înaintaşi, nu vom avea nicio amintire. Eu sunt profesor de marketing la Universitatea din Constanţa, dar menirea mea a fost alta”, a declarat Gheorghe Dan, strănepotul globe-trotter român.
„Am avut şansa să îl cunosc când avea 80 de ani“
Mai multe amănunte despre povestea fascinantă a lui Dumitru Dan a dezvăluit Silviu Neguţ, cel care a avut ocazia să îl cunoască pe globe-trotter.
„Trăim astăzi un moment aparte. E adevărat că trebuia să aibă loc mai demult dacă ne gândim că la anul se împlinesc deja 40 de ani de la moartea lui Dumitru Dan. Acest om a fost unic. Un buzoian, un român care a intrat în eternitate pentru că a realizat ceva aparte. Recordul lui nu a reuşit să îl bată nimeni de 100 de ani. A făcut 100.000 de kilometri pe jos, adică 2.200 de zile cu câte 45 de kilometri parcurşi zilnic. Câtă tărie psihică trebuie să ai? Ce forţă fizică? Dânsul era mic de statură şi l-am întrebat cum a reuşit această performanţă, iar el mi-a răspuns: «sunt mic, slab şi sângele curge repede. Eu nu obosesc niciodată>. El a realizat visul lui şi totodată visul nostru, al multora. Am avut şansa să îl cunosc la 80 de ani şi am descoperit o minune de om. Era un om simplu, cu un comportament firesc, cald. Nici nu îţi imaginai că acel om mic care trece pe lângă tine pe stradă cu viteza vântului a realizat aceste lucruri extraordinare: a făcut înconjurul lumii, a străbătut toate oceanele şi Atlanticul de patru ori, a ajuns la 47 de grade latitudine nordică, 40 de grade latitudine sudică… A avut şi o idee genială: de a călători în costume populare româneşti, în opinci, şi să susţină spectacole folclorice. A fost cu adevărat un ambasador itinerant al României, într-o perioadă în care, 1910-1916, România nu era cunoscută. El a făcut să se audă despre această ţară şi cultura ei”, a spus Siviu Neguţ.
„Dacă ar fi fost american, căsuţa lui modestă de pe Bulevardul Lenin ar fi fost muzeu“
Profesorul universitar a povestit şi un episod în care l-a cunoscut pe Dumitru Dan şi cât de greu i-a fost să îi convingă pe cei de la Guinness Book să îi recunoască recordul.
„Când avea 83 de ani, l-am invitat la Bucureşti să le vorbească studenţilor. În ziua aia, el a mers în munţii Buzăului la o conferinţă într-o şcoală, a venit la Buzău, a luat trenul, a venit în trei ore la Bucureşti, l-am dus la Clubul Universitas din Bulevardul Schitu Măgureanu, a vorbit două ore, apoi o oră şi jumătate a participat la dezbaterile cu studenţii şi apoi s-a întors la Buzău. Am vrut să îl opresc la mine şi mi-a spus: «Nu pot, domnul Silviu, mă aşteaptă Adeluţa, soţia>. Asemenea oameni ar fi trebuit clonaţi. Din păcate, noi nu ştim să îi respectăm pe înaintaşi şi pe unii care sunt de mâna a şaptea îi facem genii. Mă bucur că astăzi ne aflăm aici. Dacă ar fi fost american, căsuţa lui modestă de pe Bulevardul Lenin, nr. 38 ar fi fost muzeu memorial şi în jur parc. Dacă era rus, avea o groază de statui şi o grămadă de străzi îi purtau numele. La noi, abia târziu ne-am adus aminte, cu ajutorul familiei, că trebuie să ridicăm acest monument. Cred că acesta va deveni un loc de pelerinaj, un punct turistic şi pentru străini. A fost nevoie de un britanic să scrie preşedintelui României despre starea jalnică a mormântului lui Dumitru Dan.
În anii ‘70, când l-am propus celor de la Guinnes Book, m-au luat peste picior, pentru că nu au crezut povestea. Îmi tot cereau dovezi şi era greu de trimis prin poştă pentru că aveai nevoie de aprobări speciale pentru documente şi fotografii. Până la urmă i-am convins şi l-au introdus în Cartea Recordurilor în 1985. Apoi am avut discuţii lungi cu cei de la National Geographic, care mi-au spus că nu se poate aşa ceva şi că Dumitru Dan nu a ajuns în America. Le-am trimis fotografii şi s-au convins”, a mai spus Silviu Neguţ.