Efectivele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău s-au antrenat la sfârşitul săptămânii trecute, pe stadionul din Crâng, în perspectiva partidelor de fotbal care se vor disputa în cadrul Ligii I.
Efectivele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău s-au antrenat la sfârşitul săptămânii trecute, pe stadionul din Crâng, în perspectiva partidelor de fotbal care se vor disputa în cadrul Ligii I.
Este vorba despre pregătiri în vederea prevenirii şi combaterii violenţei pe arenele sportive, mai ales că pe terenul din parcul „Crâng” F.C. Petrolul Ploieşti va disputa meciurile considerate pe teren propriu, din cadrul campionatului Ligii I, în compania Oţelului Galaţi şi a formaţiei Rapid Bucureşti. Având în vedere că atât “Lupii Galbeni”, cât şi “Sidexplozia” dar şi “Giuleştina” sunt galerii cunoscute pentru conflictele în care au fost implicate de-a lungul timpului, atât cu suporteri adverşi dar şi cu forţele de ordine, jandarmii buzoieni au ţinut probabil să nu fie luaţi pe nepregătite.
Ultima oară când au avut loc confruntări între jandarmii buzoieni şi grupuri de suporteri s-a petrecut cu ocazia partidei Gloria-Dinamo Bucureşti din 2007. Atunci, un supporter al gazdelor a intrat în mijlocul fanilor dinamovişti, moment în care s-a iscat o altercaţie. Intervenţia jandarmilor a degenerate într-un scandal general, în care fanii formaţiei bucureştene s-au bătut cu forţele de ordine, totul terminându-se cu gaze lacrimogene.
De asemenea, cu ocazia antrenamentului jandarmilor a fost verificată infrastructura arenei sportive, respectiv sistemul video şi gardurile care delimitează peluzele destinate galeriilor de restul sectoarelor.