Abia au trecut, la ora când scriu aceste rânduri, douăzeci şi patru de ore de la „senzaţionala” remaniere guvernamentală, de pe urma căreia un ins recunoscut ca plagiator al lucrării de doctorat în Drept devine, chiar dacă interimar, ministru al Justiţiei. Până în momentul de faţă, mai toată media românescă nu s-a zgârcit la aprecieri desprinse parcă de pe ecranele televizoarelor încremenite la vreuna dintre televiziunile lui Dan Diaconescu atunci când a comentat evenimentele legate de demisiile „senzaţionale” ale responsabililor Administraţiei şi Internelor, de nominalizarea „şoc” a judecătoarei Mona Pivniceru pentru portofoliul Justiţiei şi de „controversa” includerii în Executiv al repetentului la capitolul „Holocaust”, Dan Şova.
Abia au trecut, la ora când scriu aceste rânduri, douăzeci şi patru de ore de la „senzaţionala” remaniere guvernamentală, de pe urma căreia un ins recunoscut ca plagiator al lucrării de doctorat în Drept devine, chiar dacă interimar, ministru al Justiţiei. Până în momentul de faţă, mai toată media românescă nu s-a zgârcit la aprecieri desprinse parcă de pe ecranele televizoarelor încremenite la vreuna dintre televiziunile lui Dan Diaconescu atunci când a comentat evenimentele legate de demisiile „senzaţionale” ale responsabililor Administraţiei şi Internelor, de nominalizarea „şoc” a judecătoarei Mona Pivniceru pentru portofoliul Justiţiei şi de „controversa” includerii în Executiv al repetentului la capitolul „Holocaust”, Dan Şova.
Ei bine, din punctul meu de vedere, nu este nimic senzaţional în aceste mişcări. Să le luăm la rând. Demisiile de onoare ale lui Ion Rus şi Victor Paul Dobre s-au dovedit a fi, de fapt, nişte simple demiteri, una dictată de partidul condus, încă, de fantoma lui Ion Iliescu, cealaltă direct de discretul preşedinte interimar. Poate doar ieşirea dictată de „onoarea nereperată” a ex-ministrului de Interne, un fel de „ba pe-a mamei dumneavoatră”, adresată cu un picior pe pragul ministerului aceluiaşi discret preşedinte interimar. „Şocul” numirii Monei Pivniceru la Justiţie nu este nici pe departe atât de şocant, căci pe cine putea alege Victor Ponta mai bine decât pe singurul magistrat român – apropo, cine a mai ţinut-o pe doamna judecător în sistem? – cu opţiuni politice anti-Băsescu declarate public? Iar în ceea ce-l priveşte pe băieţaşul de cartier Dan Şova, cu ce fel de oameni se putea înconjura întâiul plagiator al ţării decât cu indivizi de teapa acestuia? Căci ce deosebire este între miştoul premierului la adresa cancelarului german Angela Merkel şi luarea în derâdere a Holocaustului de către proaspătul ministru?
În schimb, singurul element de senzaţie al evenimentelor de luni a fost trecut, parcă, sub un cvasi-embargou de media naţională, a fost demisia ministrului Mediului de Afaceri, Lucian Isar. Lăsând la o parte faptul că acesta s-a aflat în fruntea unui minister – fost al IMM-urilor, inventat în timpul guvernului PDL-PSD din perioada 2008-2009 pentru absolventul de la distanţă a unei facultăţi din concernul de diplome „Spiru Haret” Constantin Niţă, autorul celebrului panseu din iulie 2009 „Nu mediul privat ne va scoate din criză, ci investiţiile guvernamentale” – atât de discret precum propria sa persoană, demisia sa ar trebui să fi fost un veritabil semnal de alarmă. Aceasta într-o Românie în care investitorii autohtoni se luptă cu evoluţiile monedei europene, iar cei străini stau cu mâna pe valize. În primul rând, demisia-avertisment a ministrului Isar, chiar dacă oficial s-a datorat unor „probleme personale”, el însuşi provenit din mediul de afaceri – absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, secţia Finanţe şi Bănci, masterand în Matematica Finanţelor în cadrul Universităţii Oxford, care a deţinut poziţia de vicepreşedinte şi şef al departamentului comercial la Citibank, precum şi director executiv al Departamentului de Pieţe Globale al Bancpost – se potriveşte ca o mănuşă cu contextul în care a fost lansată pe piaţa politică americană celebra replică „It’s the economy, stupid!”. Adică „Economia, prostule!”, o propoziţie folosită des de către Bill Clinton în campania electorală câştigătoare din 1992 împotiva lui Bush şi care semnifică întoarcerea la lucrurile importante în cadrul unei dezbateri sterile.
Nu ştiu de ce, însă, avertismentul lui Isar va rămâne fără ecou printre ciracii din jurul tandemului Ponta şi Antonescu. Ca şi cele ale guvernatorului Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, lansate public în două rânduri în ultima lună. Şi, peste toate, nu m-ar mira ca domnul Ponta să facă încă ceva nefăcut din 1990 încoace şi să-l schimbe pe Isărescu cu vreun eminent absolvent de fabrică de diplome la distanţă.