Sentință finală pentru fiul fostului prim-procuror de la Pătârlagele, pentru șpaga de 10.000 ha cerută într-un dosar al mafiei pădurilor de la Bacău

   Fiul fostului prim-procuror de la Pătârlagele află luna viitoare sentința finală în dosarul de corupție în care a fost condamnat la Curtea de Apel Bra­șov la doi ani de închisoare cu suspendare sub suprave­ghere pe o perioadă de patru ani pentru trafic de influență. Avocatul Cosmin Mihail Vasile, omul-cheie în retrocedările ilegale de pădure de la Gura Teghii, pentru care au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni de corupție doi foști prefecți ai județului Buzău și afaceristul ialomițean Gheor­ghe Ceteraș, a încercat, împreună cu clientul său, să obțină de la Gheorghe Paltin Sturdza, trimis în judecată în celebrul dosar Hrebenciuc, 10.000 de hectare de pădure în Bacău în schimbul promisiunii intervenției pe lângă diverși funcționari pentru urgentarea procedurilor, astfel încât Sturdza să intre mai repede în pose­sia a peste 43.000 de hectare de pădure, pe care încerca să le obțină, de altfel, nelegal. La termenul de miercuri, jude­cătorii Înaltei Curți de casație și Justiție au amânat pentru 1 noiembrie pronunțarea în cauză.

   Clientul lui Cosmin Vasile, Gheorghe Ceteraș, a primit și el o sentință similară la Curtea de Apel Brașov, unde s-a judecat cauza. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată cu apel care se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție.

   „În baza art. 257 alin. 1 Ve­chiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal condamnă pe inculpatul Ceteraș Gheorghe la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (în Noul Cod penal infracțiune prevăzută la art. 291 alin. 1). În baza art. 86/1, art. 86/2 Vechiul Cod penal dispune suspendarea sub supra­veghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani. (…) În baza art. 257 alin. 1 Vechiul Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplica­rea art. 5 Noul Cod penal condamnă pe inculpatul Vasile Mihail Cosmin la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr­șirea infracțiunii de trafic de influență (în Noul Cod penal infracțiune prevăzută la art. 291 alin. 1 Noul Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000). În baza art. 86/1, art. 86/2 Vechiul Cod penal dispune suspendarea sub supra­veghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani. (…) Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare“, se precizează în sentința pe scurt.

   Avocatul Mihail Cosmin  Va­sile din Baroul Buzău a fost trimis în judecată de pro­cu­rorii DNA pe 10 martie 2015, pentru trafic de influență. Este o cauză disjunsă din „Dosarul Retrocedărilor“, în care au fost trimiși în judecată ex-deputatul PSD Viorel Hre­benciuc și ex-ministrul Jus­tiției Tudor Chiuariu. Alături de avocatul Vasile Mihail Cosmin, în același dosar a fost trimis în judecată și Gheorghe Ceteraș, acuzat fiind că a căutat să obțină de la Gheor­ghe Paltin Sturdza, trimis în judecată în dosarul Hrebenciuc, o suprafață de două ori mai mare decât cea de la Gura Teghii, astfel încât Sturdza să intre mai repede în posesia a peste 43.000 de hectare de pădure, pe care încerca să le obțină, de altfel, nelegal.

   Potrivit DNA, cei doi i-ar fi cerut lui Gheorghe Paltin Stur­dza 10.000 de hectare de pădure, promițându-i, în schimb, că vor interveni pe lângă funcționari din județul Bacău (prefect – președintele Comisiei județene de fond funciar, ITRSV, Direcția Silvică etc.) astfel încât aceștia să efectueze cât mai urgent pu­nerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate pentru 43.227 ha de teren forestier.

Au cerut șpagă un sfert din pădurea lui Paltin Sturdza

   Ialomițeanul Gheorghe Ce­teraș și buzoianul Vasile au a­juns în atenția anchetatorii DNA de la Brașov după ce aceș­tia au pus cap la cap înregis­trări ambientale obținute în mega-dosarul retrocedărilor de la Bacău. Stenogramele apă­rute ulterior în presă explică modul în care acționau Ce­teraș și avocatul Cosmin Vasile.

   Gheorghe Ceteraș, unul din­tre primii interesați de pă­durea retrocedată lui Gheor­ghe Paltin Sturdza, l-a contactat pe acesta și i-a cerut să-i acorde o întâlnire legată de subiectul terenului respectiv, susțin anchetatorii. Procurorii arată că Paltin Sturdza a făcut această înregistrare cu un ceas care avea funcție de înregistrare audio-video, precum și cu un reportofon, pe care îl avea asupra sa, acest probe fiind ridicate de procurori în 15 octombrie 2014, în urma per­cheziției făcute la locuința lui Sturdza. Din discuție rezultă că Gheorghe Ceteraș încerca să intre pe filiera retro­ce­dărilor ilegale și să cumpere de la Paltin Sturdza teren din suprafața de peste 43.000 de hectare de pădure obținută de acesta ca urmare a unei decizii ilegale a instanței.

   Procurorii susțin că, la întâlnirea din 26 iulie 2012, de la Brașov, Gheorghe Ceteraș și avocatul Cosmin Vasile i-au pretins lui Paltin Sturdza 10.000 de hectare de pădure, respectiv 25 la sută din supra­fața de peste 43.000 de hec-tare, „în schimbul determinării funcționarilor din județul Ba­cău (prefect – președintele Comisiei județene de fond funciar, ITRSV, Direcția Silvică) să efectueze cât mai urgent punerea în posesie și elibera­rea titlului de proprietate“. Gheorghe Paltin Sturdza nu a acceptat propunerea celor doi, întrucât a considerat că este prea mare comisionul cerut.

   Ceteraș și Vasile mai sunt implicați într-un dosar penal instrumentat de DNA Ploiești și aflat pe rolul Curții de Apel, ce privește reconstituirea drep­tului de proprietate asu­pra u­nei suprafețe de 5.134 de hec­tare de pădure la Gura Teghii, județul Buzău. În acest dosar au fost trimiși în judecată 12 inculpați, printre care foștii pre­fecți Paul Beganu și Maria Buleandră. Inițial au fost demarate cercetări față de Edu­ard Gabriel Moiseanu (fost șef al Ocolului Silvic Nehoiu, fost director tehnic la Direcția Silvică Buzău și acum șef al Oco­lului Silvic Privat Siriu), față de Gavril Vasile (fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, acum avocat în Baroul Buzău), și față de Mihail Cosmin Vasile (fiul lui Gavril Vasile și avocat în Baroul Bu­zău), dar și față de Neculae Toa­der (judecător în cadrul Ju­decătoriei Pătârlagele), precum și în ceea ce-l privește pe Gheorghe Ceteraș. Ulterior, s-au conexat mai mul­te dosare la această cauză, astfel că, în final, s-a ajuns la trimiterea în judecată de către  procurorii DNA – Serviciul Te­ritorial Plo­iești a lui Gheorghe Ceteraș, omul de afaceri căruia i-a fost retrocedată pădurea de la Gu­ra Teghii, pentru constituire a unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență și dare de mită, a fostului  fostul prefect de Buzău din perioada 2009-2012, Paul Beganu, pentru abuz în serviciu, luare de mită, instigare la fals intelectual, spălare de bani, fals inte­lectual, instigare la dare de mită, dar și a fostului prefect Maria Buleandră, pentru instigare la infrac­țiu­nea continuată de abuz în serviciu, fiind acu­zată că l-a instigat pe consilierul juridic din Prefectura Buzău Ștefan Fera­ru să nu uzeze de pașii legali în respingerea cererii lui Ce­teraș privind reconstituirea dreptului de proprietate asu­pra celor peste 5.000 de hec­ta­re de pădure. În fața instanței au mai fost trimiși funcționari ai Direcției Silvice Buzău, dar și de la Primăria Gura Teghii.