Opt parlamentari aleși anul trecut pe listele Partidului Poporului-Dan Diaconescu s-au înscris, ieri, în Uniunea Națională pentru Progresul României, a anunțat formațiunea condusă de vicepremierul Gabriel Oprea. Calculele arată că, în acest moment, Partidul Social Democrat poate forma o majoritate parlamentară fără Partidul Național Liberal.
Conform unui comunicat remis presei de UNPR, patru senatori – printre care și buzoianul Constantin Popa – și patru deputați PP-DD au trecut din tabăra opoziției în cea a puterii. Alături de Constantin Popa, din grupul respectiv mai fac parte senatorii Ion Agrigoroaiei, Florina-Ruxandra Jipa și Marin Vasiliev, precum și deputații Andrei Răzvan Condurățeanu, Ioan Hulea, Nuțu Fonta și Iacob Pușcaș.
,,Cei opt parlamentari au adus la cunoștință oficial președinților celor două Camere ale Parlamentului, prin documente înregistrate la Senat și Camera Deputaților, faptul că, începând cu data de 12 decembrie 2013, se declară parlamentari UNPR și vor activa în grupurile Partidului Social Democrat”, se mai arată în comunicatul de presă al Uniunii Naționale pentru Progresul României.
Întrucât UNPR este aliat cu PSD în Alianța de Centru Stânga, în acest moment, cele două partide, împreună cu Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, grupul minorităților și parlamentarii neafiliați depășesc numărul de 291 de mandate, care înseamnă majoritate în actualul Parlament.