Senatorul progresist de Buzău Constantin Popa a împărțit ajutoare bătrânilor și nevoiașilor din comunele izolate de zăpezile care au afectat masiv județul. Alături de jurnalistul Cristian Sabbagh și de echipa acestuia, parlamentarul s-a alăturat jandarmilor într-o acțiune de ajutorare, desfășuratăîn
weekend, în localitățile Scurtești, Smârdan și Brădeanu; el a mers la sinistrați cu un transport de alimente de primă necesitate pe care le-a împărțit bătrânilor și familiilor nevoiașe, cu mulți copii sau cu probleme reale de ordin social sau medical. S-au împărțit conserve, ulei, cartofi, pâine și apă.
„Mă bucur că am reușit să ajung la aceste familii și să le ofer sprijinul de care aveau într-adevăr nevoie. Consilierii mei au avut sarcina de a întocmi listele de beneficiari, care să cuprindă oameni cu adevărat nevoiași. A fost o acțiune pe care nu o regret, pentru că bucuria de a dărui este inegalabilă. În plus, vreau ca oamenii din colegiul pe care îl reprezint săștie că senatorul Constantin Popa le este mereu aproape, și la bine și la rău”, a declarat senatorul Constantin Popa.