Uniunea Națională pentru Progresul României a contribuit, în ultimii ani, în mod decisiv, la asigurarea stabilității economice și politice în România, susține senatorul UNPR de Buzău Constantin Popa, care este de părere că membrii acestei formațiuni politice au demonstrat românilor că sunt serioși și că se țin de cuvânt. „Ceea ce ne caracterizează este sprijinul pe care îl acordăm oricărui proiect politic de interes național care aduce un plus de valoare acestei țări”, declară Popa.
Un exempu în acest sens din ultima perioadă este, în opinia senatorului progresist buzoian, proiectul Codului Fiscal care, susține Popa, este un proiect bun pentru România dar a devenit, un subiect de polemică între actorii clasei politice. „Țara noastră are nevoie de reforma propusă prin noul Cod, însă pentru a reuși să avem un proiect cât mai bun era nevoie de o discuție între toate forțele politice parlamentare. Dialogul dintre opoziție și putere asupra proiectului de Cod Fiscal era necesar pentru găsirea celor mai bune soluții, care să se bucure de sprijinul întregii clase politice românești și, mai ales, să răspundă nevoilor și așteptărilor cetățenilor. Ceea ce trebuie să înțelegem cu toții este că, toate partidele, indiferent de poziția de pe scena politică, au obligația să trateze aceste probleme cu maximă responsabilitate, luând în considerare interesul național, care implică siguranță și prosperitate, atât la nivelul societății, cât mai ales la nivelul fiecărei familii în parte”, declară senatorul Constantin Popa.
El spune că înțelegerea la care s-a ajuns în cadrul discuțiilor tehnice purtate între partidele parlamentare este o dovadă de responsabilitate din partea tuturor formațiunilor și, în egală măsură, o garanție că noul Cod Fiscal se va bucura de susținerea politică la votul din Parlament, iar prevederile lui vor fi aplicate în mod consecvent de către Guvern, în anii care vor urma.
„UNPR va face tot posibilul pentru ca România să iasă din logică disputelor și conflictelor politice și să intre într-o logică a stabilității și deciziilor echilibrate pentru bunăstarea tuturor românilor. Partidul pe care îl reprezint este, în acest moment, a treia forță politică din România, al doilea partid din punct de vedere al numărului de membri și partidul care are dorința și resursele politice pentru a asigura stabilitatea politică. La fel ca și până acum, ne vom respecta angajamentele asumate, sprijinind o guvernare capabilă să aducă bunăstare tuturor românilor și, în același timp, promovând interesele cetățenilor. Ne propunem, așa cum a declarat și vicepremierul Gabriel Oprea, să acționăm ca o punte între Palatul Victoria, Palatul Cotroceni și Palatul Parlamentului, în contextul în care România așteaptă decizii înțelepte în privința unor subiecte de interes național. Identificarea unor soluții acceptate de toate partidele pe cât mai multe dintre temele de interes pentru cetățeni ar reprezenta un câștig deosebit pentru societatea românească. Nu în ultimul rând, ar reprezenta semnalul de maturitate pe care întreaga țară îl așteaptă de ani de zile din partea liderilor ei”, a mai spus senatorul UNPR de Buzău Constantin Popa.