Senatorul UNPR de Buzău Constantin Popa a vorbit, ieri dimineață, la Realitatea TV, despre „șovăielile“ membrilor majorității din camera superioară a Parlamentului în legătură cu redactarea hotărârii privind votul în cazul cererii ministrului Justiției de încuviințare a arestării preventivă a social-democratului Dan Șova, hotărâre cerută de Curtea Constituțională a României.
„Nu șovăim să luăm o hotărâre, iar Parlamentul are treburi mult mai importante decât Șova; de pildă, Codul Fiscal. Noi respectăm și am respectat întotdeauna tot ce a spus Curtea Constituțională, dar știm foarte clar că, după ce Curtea Constituțională a luat o hotărâre, din momentul acela încolo se respectă. Lucrurile din trecut sunt lucruri din trecut, alea sunt. Mă refer la marea lovitură cu șovăielile, dacă îl arestăm pe Șova o să crească înapoi pădurile pe care le-am tăiat și le-am aruncat la gunoi, o să se refacă toată industria pe care am dat-o la fiare vechi atâta amar de vreme? Senatul a luat o decizie și trebuie să respectăm cu toții legile țării. Nu negociem respectarea legilor“, a declarat ieri Constantin Popa la emisiunea „Casa Poporului“ de la Realitatea TV.