Senatorul UNPR Constantin Popa a abordat, în cadrul unei declarații politice din camera superioară a Parlamentului, subiectul privind înghețarea salariului minim la aceeași valoare ca în prezent, decizie luată de Guvernul Cioloș în contextul realizării bugetului pentru anul 2016. Senatorul progresist buzoian spune că această soluție reprezintă o veste tristă pentru sute de mii de români care își puneau speranțele în creșterea venitului minim la 1.200 de lei.
„Aș vrea să vă aduc la cunoștință un lucru: salariul minim a crescut în patru ani, ajungând la 235 euro. Dar chiar și în aceste condiții, România se află pe ultimele locuri la acest capitol (…) Avem sute de mii de persoane care așteptau creșterea salariului minim la 1 ianuarie 2016. Acum observăm că așteaptă degeaba. Personal, consider că înghețarea salariului minim este una dintre greșelile din fundamentarea bugetului pe 2016, măsură pe care Guvernul Ponta, din care a făcut parte și UNPR, o inclusese în planul său. Creșterea salariului minim la 1.200 de lei pe lună trebuia să fie una dintre cele mai importante măsuri ale anului 2016”, a afirmat senatorul UNPR.
Constantin Popa a mai spus că „nu vorbim de o politică de stânga sau de dreapta, ci vorbim de o politică dusă în interesul cetățeanului, mai ales al celor cu venituri mici. Pentru ei trebuie să ne desfășurăm activitatea de parlamentari și să încercăm să le oferim un trai mai bun”.
El spune că a fost dezamăgit să vadă declarațiile ministrului de Finanțe, „unele pe care le consider ca fiind sfidătoare la adresa cetățenilor români care muncesc cinstit și vor să câștige un salariu care să le asigure o existență decentă, lor și familiei lor. Comparația făcută de aceasta, cu privire la faptul că, la noi, salariul minim nu crește, iar în Brazilia și India, săracii lucrează și pe doi lei, nu este o atitudine normală din partea unui ministru al Guvernului care ar trebui să lucreze pentru binele cetățenilor”.
Senatorul UNPR a mai explicat că „România se află în acest moment într-un cadru economic favorabil. Avem creștere economică, avem încasări mai mari, iar absorbția fondurilor europene a crescut în mod substanțial față de momentul 2012. Însă, creșterea economică trebuie să se regăsească în creșterea veniturilor românilor (…) Statul are datoria de a-i proteja pe cetățenii săi și de a fi sursă de bunăstare pentru ei. Guvernul Cioloș și ministrul de Finanțe nu trebuie să uite că rostul activității lor este interesul public și binele românilor”, a conchis senatorul UNPR.