Seminarul Teologic din Buzău a sărbătorit 180 de ani de la înființare

   Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a sărbătorit, săptă­mâna aceasta, împlinirea a 180 de ani de la înființarea Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” și a 325 de ani de la ctitorirea centrului tipografic de la Episcopia Buzăului.

   Manifestările cultural-aniversare au debutat luni, 26 septembrie 2016, informează arhiepiscopiabzvn.ro, în Paraclisul arhiepiscopal „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din incinta Centrului eparhial, cu oficierea unei ­sluj­be de Te Deum și a Parastasului pentru ctitorii, profesorii și elevii trecuți la cele veșnice, de către Arhiepiscopul Ciprian și Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos.

   În continuare, la Catedrala arhiepiscopală a avut loc Simpozionul intitulat „Seminarul Teologic din Buzău – luminător al clerului și al poporului dreptcredincios”, în cadrul căruia cei doi ierarhi, actuali și foști directori, precum și alți absolvenți de seamă ai acestei școli teologice de elită, au rememorat momentele frumoase din anii de studiu și și-au exprimat recunoștința față de dascălii care au contribuit la formarea lor intelectuală și duhovnicească.

Seminariștii de astăzi, în fața foștilor șefi de promoție

   Cu acest prilej, au fost lansate monografia „Seminarului Teologic Ortodox Chesarie Episcopul – la 180 de ani de la înființare” și volumul „Oameni și fapte“, al părintelui arhidiacon Mihalache Tudor, fost profesor și director, cuprinzând 180 de istorisiri din viața Seminarului buzoian.

   Marți, 27 septembrie, actualii elevi seminariști au avut ocazia de a se întâlni cu doi dintre foștii absolvenți ai școlii teologice de la Buzău, șefi de promoție ai generațiilor din care au făcut parte. Aceștia le-au vorbit tinerilor despre rolul important al Seminarului în devenirea lor ca oameni și le-au oferit sfaturi utile pentru viitor.

   Seminarul Teologic din Buzău este unul dintre cele mai vechi și renumite seminarii din țară, fiind întemeiat în anul 1836, prin grija Episco­pului Chesarie.