Inspectorul-șef al IPJ Buzău, comisarul-șef Laurențiu Pantazi, a fost decorat de președintele României cu Ordinul „Bărbăție și Credință“ în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili. Decretul a fost semnat pe 12 ianuarie, se precizează într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. Decorarea s-a făcut la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, în semn de apreciere pentru rezultatele remarcabile obținute în activitatea profesională și înaltul profesionalism dovedit în îndeplinirea misiunilor încredințate. În respectivul decret se regăsesc numele a peste 200 de ofițeri și subofițeri, polițiști și militari.
Comisarul-șef Laurențiu Pantazi conduce Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău a din data de 9 aprilie 2013, când fost declarat titular pe funcție în urma examenului pe care l-a susținut la IGPR. El este născut la Buzău, pe data de 29 octombrie 1969, și lucrează în Poliție din anul 1995, an în care a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliție. Între 1995 și 1997, a fost ofițer operativ în cadrul Biroului de Combatere a Criminalității Economico-Financiare al Poliției Adjud, iar între 1997 și 1998 a activat în cadrul compartimentului similar din cadrul Poliției Municipiului Buzău. Pentru o scurtă perioadă, în 1998, a activat ca ofițer operativ în cadrul Biroului de Combatere a Corupției și Contrabandei, pentru ca, ulterior, să fie ofițer operativ în cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate și Corupției de la IPJ Buzău. În perioada 2001-2002, a fost ofițer specialist la Serviciul de Combatere a Criminalității Economico-Financiare de la poliția buzoiană, pentru ca apoi să devină șef al Biroului Informații din cadrul Serviciului de Informații și Protecție Internă Buzău. Între 2003 și 2006, a fost șeful Serviciului Județean de Combatere a Criminalității Organizate, iar din 2006 a îndeplinit funcția de adjunct al șefului IPJ Buzău.