Şeful Comisiei de evaluarea persoanelor cu handicap nu va mai face muncă voluntară

         * Medicul Valentin Coleaşă va fi remunerat cu 1 la sută din indemnizaţia preşedintelui Consiliului Judeţean, la fel ca ceilalţi membri ai Comisiei

     Preşedintele Comisiei judeţene de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, dr. Valentin Coleaşă, va fi remunerat la fel ca ceilalţi membri ai comisiei. Legislaţia în domeniu a fost schimbată luna trecută, iar acum Consiliul Judeţean Buzău, căruia i se subordonează această comisie, va modifica Regulamentul de organizare şi funcţionare a structurii.

     Proiectul de hotărâre în acest sens a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei C.J. programată pentru joi, 30 august, şi va fi supus atenţiei şi votului consilierilor judeţeni. Potrivit modificărilor, preşedintele Comisiei judeţene de evaluare a persoanelor adulte cu handicap va primi o remuneraţie de 1% din indemnizaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, ceea ce până luna trecută nu s-a întâmplat. „Până la modificarea art. 85 alin.7 din Legea nr. 448/20O6 prin Legea nr.136/18.07.2012 membrii Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap beneficiau de o indemnizaţie de şedinţă de 1 la sută din indemnizaţia preşedintelui Consiliului Judeţean, cu excepţia Preşedintelui Comisiei. În baza art. I pct.3 din Legea nr. 136/2012 şi preşedintele Comisiei de evaluare are dreptul, ca toţi ceilalţi membri, la indemnizaţia de şedinţă menţionată”, se precizează în proiectul de hotărâre. Astfel va fi modificat articolul 4 al Regulamentului de organizare şi funcţionare al Comisiei:„(4) Membrii Comisiei de evaluare, cu excepţia preşedintelui, constituite conform legii, au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă, potrivit art. 13 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2003. Cuantumul lunar al indemnizaţiei se stabileşte prin hotărâre a Consiliului Judeţean şi nu poate depăşi 20% din indemnizaţia Preşedintelui Consiliului Judeţean. Indemnizaţia de şedinţă se obţine împărţind cuantumul lunar la numărul de şedinţe stabilit de preşedinte pentru luna respectivă şi se acordă proporţional cu numărul de şedinţe la care s-a participat în luna respectivă”.