Secretara şefă de la Liceul „Neniţescu“ a ajuns în închisoare pentru că l-a ajutat pe cântăreţul Ghencea să ia BAC-ul

   Doi ani şi patru luni de închisoare cu executare este sentinţa definitivă pentru ­se­cretara-şefă de la Liceul „Costin Neniţescu“, Mărioa­ra Milea, în dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă la examenul de Bacalaureat din toamna lui 2013, împreună cu fostul director de la Liceul Tehnologic din Verneşti, Viorel Miriţescu, reţinut în urma unui flagrant pus la cale de solistul de muzică populară Valentin Ghencea. Mărioara Milea a fost încarcerată ieri după-amiază la Penitenciarul Focşani. Curtea de Apel Ploieşti a respins marţi apelurile declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, dar şi de cei doi inculpaţi menţionaţi mai sus, astfel că sentinţele pe fond pronunţate la Tribunalul Buzău vor fi puse în aplicare.

   Pentru trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă la examenul de BAC din toamna lui 2013, dar şi pentru lipsirea de libertate, în 2014, a lui Ghencea, căruia îi aranjase să promoveze BAC-ul, Miriţescu a fost condamnat pe fond la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru o perioadă de patru ani, dar obligat să presteze muncă în folosul comunităţii pentru o perioadă de 120 de zile, la Primăria Berca.

   Odată cu cei doi au mai fost trimişi în faţa instanţei doi intermediari, Marian şi Adrian Stoicescu, tată şi fiu, care au fost condamnaţi în primă instanţă tot cu suspendare, la un an şi patru luni de închisoare. Cei doi nu au mai atacat sentinţa.

   Cel mai probabil, şi Milea ar fi scăpat cu suspendare dacă faptele nu ar fi fost săvârşite în perioada de supraveghere de doi ani şi patru luni după o condamnare de patru luni cu suspendare, pentru fals material în înscrisuri, rămasă definitivă în 2014 printr-o decizie a Curţii de Apel Ploieşti.

   Ea a fost condamnată în data de 26 septembrie 2013, printr-o sentinţă a Judecătoriei Buzău, după ce a fost găsită vinovată că a falsificat două certificate de absolvire a unor cursuri postliceale, cu foile matricole aferente. Milea a făcut apel, însă sentinţa a rămas neschimbată. În acelaşi dosar a mai fost condamnată, tot pentru falsificarea unor diplome, şi o profesoară de la Liceul Tehnologic Lopătari, Silvia Dieaconu, la un an şi şase luni închisoare cu suspendare, cu o perioadă de încercare de trei ani şi şase luni. De asemenea, instanţa a anulat diplomele emise în fals.

Două diplome obţinute în acelaşi timp

   Totul ar fi pornit de la concursul pentru un post la Liceul Lopătari. O candidată care a picat examenul ar fi reclama­t-o pe cealaltă concurentă că are două diplome de postliceală obţinute în acelaşi timp, una la ,,Neniţescu” şi una la Grupul Şcolar de Arte şi Meserii Buzău. Cazul a ajuns pe mâna procurorilor şi aşa s-a aflat de diplomele emise în fals, dar şi de modul cum erau înmatri­culaţi fictiv elevi la postliceală la cele două unităţi şcolare, pentru a fi acoperite locurile din planul de şcolarizare. 

   Gurile rele spun însă că Mărioara Milea, şi atunci şi în acest caz, nu a făcut decât să execute dispoziţiile primite, iar acum se află în la puşcărie.

   Milea a fost trimisă în judecată odată cu Viorel Miriţescu şi cu alte două persoane, ­Ma­rian şi Adrian Stoicescu (tată şi fiu), care au ajuns în atenţia procurorilor după ce Miriţescu a fost denunţat de Valentin Ghencea, component al ansamblului ,,Plaiurile Mioriţei“ al Centrului de Cultură şi Artă Buzău, că i-a plătit o sumă de bani pentru a-l ajuta să promoveze Bacalaureatul în sesiunea august-septembrie 2013, după ce se chinuise vreo trei ani să ia examenul. De fapt, după ce a obţinut notă de trecere, Ghencea, considerând, probabil, că, de fapt, a luat BAC-ul pe merit, şi-a cerut banii înapoi, dar a avut parte de un refuz categoric. Aşa că l-a denunţat pe Viorel Miriţescu, pe atunci director la Liceul din Verneşti, şi s-a dus la întâlnirea cu acesta burduşit cu tehnică de ascultare şi înregistrare. Discuţia a avut loc pe varianta de la Fabrica de Bere spre Mărăcineni. Pe timpul discuţiei, Miriţescu s-a prins că Ghencea este echipat cu tehnică specială de ascultare şi, speriat, inginerul instructor a început să smulgă microfoanele de pe tânărul cântăreţ. De teamă, Ghencea s-a ascuns în WC-ul unui service de pe şoseaua de Centură, unde a fost sechestrat până la intervenţia organelor abilitate. Totul s-a întâmplat la începutul lunii noiembrie 2014, iar în urma denunţului, Viorel Miriţescu a ajuns în arest, unde nu a zăbovit prea mult, pentru că magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au anulat decizia Tribunalului Buzău privind arestarea lui preventivă şi au înlocuit măsura cu cea a controlui judiciar.

   În urma cercetărilor efectuate, procurorii au stabilit că, în cursul anului 2013, Viorel Miriţescu, pe când era director la Liceul Tehnologic din comuna Verneşti, a primit, printr-un intermediar, 4.300 lei de la Ghencea, respectiv 1.200 lei de la un alt absolvent.

   Tot în urma cercetărilor, anchetatorii au aflat că, în luna august 2014, Mărioara Milea, secretar-şef la Liceul ,,Neniţes­cu”, a pretins şi primit 1.200 lei de la Ghencea pentru a interveni pe lângă profesorii corectori în scopul promovării de către acesta a probei la disciplina de Limba şi literatura română a examenului de Bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2013.

   Procurorii au mai stabilit că Marian Stoicescu a pretins, în anul 2013, o sumă de bani de la acelaşi candidat la susţinerea examenului de Bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2013, susţinând că va interveni, prin intermediul lui Viorel Miriţescu, care ar avea influenţă asupra profesorilor corectori, pentru promovarea probelor. Banii au ajuns la Miriţescu prin intermediul lui Adrian Stoicescu, fiul lui Marian Stoicescu. În acelaşi mod, Adrian Stoicescu a mai primit o sumă de bani şi de la un alt candidat, lăsând să se înţeleagă că poate interveni pentru obţinerea unei note de promovare la disciplina matematică de la examenul de  Bacalaureat din aceeaşi sesiune. ,,Din cercetările efectuate în cauză rezultă că inculpaţii s-au prevalat de influenţa asupra unor funcţionari şi cadre didactice din învăţământ şi că au dat dovada de un mod de operare complex”, se precizează în rechizitoriul la dosarul trimis spre judecare la Tribunalul Buzău.

   Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, Valentin Ghencea a ajuns să apeleze la Viorel Miriţescu prin intermediul lui Marian Stoicescu, sondor, de loc din Tisău, coleg de muncă cu tatăl cântăreţului denunţă­tor. Aflând de la acesta că fiul său nu a reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat, s-a oferit să-l ajute prin intermediul unui apropiat, nimeni altul decât fostul director al Liceului din Verneşti. Cum niciun serviciu nu este oferit gratis, s-a bătut palma pentru o sumă, iar banii au fost duşi la destinaţie de fiul lui Marian Stoicescu, Adrian. De altfel, inginerul Viorel Miriţescu era cunoscut în Buzău că fiind persoana care putea ,,rezolva” orice legat de anumite examene sau documente.

Dosarul „Fraudă la BAC-ul din 2013“, la Parchet, de mai bine de un an

   În timpul anchetei derulate în cazul ,,Milea-Miriţescu”, procurorii au luat la verificat mai multe lucrări de Bacalaureat, stabilind că zeci de teze sunt ca trase la indigo. Anul trecut, după ce, în prealabil, le-au fost percheziţionate casele, şase profesori renumiţi în Buzău, corectori şi membri ai Centrului de Evaluare Zonală (CEZ) de la Liceul cu Program Sportiv din sesiunea de BAC din toamna lui 2013, au fost ridicaţi şi chestionaţi, pe bandă rulantă, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, apoi, trei dintre ei reţinuţi pentru 24 de ore. Este vorba despre directorul Colegiului Tehnic, Robert Harabagiu, vicepreşedinte Centrului de Evaluare la momentul respectiv, Mirela Carmen Stanciu – profesoară de informatică de la Liceul cu Program Sportiv, Ionelia Linţă – profesoară de chimie la ,,Neniţescu”, în timp ce Ro­zica Constantinescu (preşedintele CEZ şi director adjunct la acel moment la Grup Şcolar ,,Neniţescu“), Cristina Luminiţa Drugă, profesoară de matematică la Colegiul ,,BP Hasdeu” şi la Colegiul Economic, şi Cornelia Anca Harabagiu, profesoară de fizică la ,,Hasdeu” şi inspector şcolar, au fost puse sub control judiciar de procurori, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu.

   Dosarul se află, şi în prezent, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, iar cei reţinuţi la acel moment nu mai sunt sub nicio măsură preventivă.

   Problemele de la Neniţescu nu se încheie o dată cu ­tri­miterea la închisoare a Mărioarei Milea. În acest moment, se află în cercetare la Poliţie cel puţin o sesizare legată de ilegalităţi constatate în ceea ce priveşte funcţionarea unei clase a XI-a seral.

Vezi AICI soluția pe scurt