Sechestrată ore în şir cu pistolul la tâmplă şi sabia la gât

              Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au reţinut ieri un buzoian în vârstă de 33 de ani, cunoscut în mediul infracţional local sub porecla de Urechilă infractor cu ştate vechi şi scandalagiu notoriu recunoscut pentru comportamentul său violent, de această dată bărbatul fiind luat de poliţişti pentru lipsire de libertate în mod ilegal, după ce victima l-a reclamat imediat ce a reuşit să scape din mâinile sale.

             Aceasta este o  tânără în vârstă de 22 de ani, pe care agresorul o cunoştea şi care acceptase în trecut de bună voie să întreţină cu el raporturi sexuale. Relaţiile dintre ei se mai răciseră iar în data de 10 aprilie, bărbatul a abordat-o pe stradă şi a invitat-o să se urce la el în maşină pentru a face o plimbare şi a mai schimba două vorbe. Tînăra, practicantă a celei mai vechi meserii, a crezut că Urechilă are alte gânduri cu ea, aşa că l-a însoţit de bună voie până la el acasă.

                   Odată ajunşi aici, atitudinea bărbatului s-a schimbat radical, fiind aflat şi sub influenţa băuturilor alcoolice. Conform declaraţiilor date de victimă la Poliţie, acesta  ar fi început să o jignească şi să o ameninţe, fără însă a-i cauza vreo vătămare corporală, vânturându-i pe sub nas o sabie şi un pistol cu aer comprimat. A chinuit-o astfel timp de câteva ore până spre seară când, profitând de neatenţia suspectului, tânăra a fugit şi a sesizat Poliţia.

                   Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au efectuat ieri o percheziţie la domiciliul lui Urechilă unde au găsit un aparat cu electroşocuri, o cutie pentru pistol cu aer comprimat şi o sabie, bunuri ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

                   Suspectul a fost prins la scurt timp şi condus la sediul Poliţiei municipiului Buzău, împotriva lui fiind luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore.