Spitalul Județean Buzău s-ar putea închide în curând, dacă halatele albe își pun în aplicare planul de răzmeriță. Medicii din unitatea sanitară amenință că vor pune halatele în cui, iar asta s-ar putea întâmpla chiar de luna viitoare, dacă doleanțele lor nu vor fi luate în seamă de conducerea unității sanitare și de guvernanți. „Suntem nemulțumiți de salarii, iar majorarea de 25% care ne-a fost promisă este praf în ochi. Ca să ajungem la salarii decente trebuie să mai avem încă un job sau două. În plus, suntem din ce în ce mai puțini, iar activitatea noastră este îngreunată. Am decis că așa nu se mai poate continua. Am semnat pentru demisia în bloc, iar dacă toți medicii care au semnat pentru această modalitate de protest își vor menține decizia, atunci Spitalul va fi blocat“, spune medicul Victor Ioniță. Deocamdată însă nu și-au definitivat lista de revendicări și nici nu se știe câți doctori vor mai fi dispuși, până la urmă, să-și dea demisia și câți să declanșeze greva generală. Potrivit președintelui Sindicatului Independent al Medicilor, dr. Victor Ioniță, din cei 93 de medici care sunt membri ai Sindicatului, 75% ar fi pentru demisia în bloc, iar restul pentru cealaltă formă de protest. Ce se va întâmpla exact, se va ști abia peste două săptămâni, când este programată adunarea generală a Sindicatului.
„În două săptămâni urmează să redactăm lista de revendicări punctuale, nu este o formă oficială și, de-asta, nici spitalului nu am comunicat-o; vom avea o adunare generală în care va fi validată aceasta și colegii mei optează ca, în același moment, să facem și lista și să semnăm pentru demisia în bloc. Suntem în tratative cu celelalte organizații sindicale județene și cu conducerea Camerei Federative a Medicilor, pe 24 octombrie va avea loc un Senat la care vom participa, dar încă nu știu să vă spun dacă atunci vom fi în preaviz sau nu“, a spus ieri medicul anestezist Victor Ioniță.
Medicii din Spitalul Județean transmit că s-au săturat să fie tratați fără respect, vor creșteri salariale mult mai mari decât cele decise de guvernanți și spun, că prin forma lor de protest, nu fac decât să apere drepturile pacienților.
„Noi nu facem altceva decât să apărăm și pacienții. Vrem condiții bune în care pacienții să fie tratați, să avem tratamentele de care este nevoie, iar noi să fim remunerați corespunzător și să ne facem meseria așa cum trebuie“, susține dr. Ion Japie, medic ortoped în Spitalul Județean Buzău.
Își permit medicii să rămână fără loc de muncă?
Conducerea Spitalului Județean nu este de acord că demisia în bloc este soluția pentru rezolvarea problemelor sistemului. În același timp, managerul unității sanitare, ec. Claudiu Damian, îi atenționează pe medici că o demisie odată înregistrată nu mai poate fi retrasă și își produce efectele conform legii. Altfel vorbind, demisionarii rămân fără loc de muncă chiar dacă revin asupra deciziei și hotărăsc să-și continue activitatea în Spitalul Județean. De aceea, acesta spune că le-a sugerat medicilor să discute și cu alți colegi din țară referitor la această măsură radicală și abia apoi să ia o decizie. „Prin demisia lor vor trebui să ia act că, în 20 de zile, vor înceta contractele de muncă și atunci, dacă se va ajunge la această formă extremă, spitalul va trebui închis, pentru că fără medici nu vom putea funcționa“, a declarat ec. Claudiu Damian, managerul Spitalului Județean, care a menționat că a făcut tot ce a fost cu putință să aducă medici noi în spital, să-i sprijine pe cei vechi, și că a bătut de nenumărate ori la ușa Ministerului Sănătății pentru a face rost de fonduri pentru dotări, dar problema este una generală, la nivel național, iar rezolvarea nu se află la nivel local.
Este însă puțin probabil ca măsura extremă să fie pusă în practică, în pofida situației grave în care medicii buzoieni se află din cauza salariile neîndestulătoare și a condițiilor în care își desfășoară activitatea, dar în care și bolnavii sunt obligați să accepte să fie tratați, după ore întregi de așteptare la UPU sau la ușile cabinetelor medicilor specialiști ori cu medicație completată cu bani din propriul buzunar.