Preocupaţi şi prea ocupaţi, şi ei, precum mai toate autorităţile locale, cu identificarea „morţilor vii” care nu au votat la referendumul de acum o săptămână şi scoaterea lor de pe listele electorale cu scopul de a valida plebiscitul şi de a certifica demiterea preşedintelui Traian Băsescu, poliţiştii buzoieni vor găsi, bineînţeles, încă o scuză pentru a mai ţine la dospit, cel puţin pentru următoarele 30 de zile, una dintre cele mai urât mirositoare speţe din campania electorală pentru alegerile locale. Este vorba despre răspândirea în municipiu, în ultima zi de campanie, a unei tipărituri purtând antetul site-ului de ştiri „Observatorul Buzoian”, ce conţinea atacuri la adresa candidatului independent la funcţia de primar al municipiului, Paul Negoiţă.
Până în momentul de faţă, se ştie cu claritate că poliţiştii au izbutit să găsească un ţap ispăşitor în persoana unui buzoian de 22 ani, Florin Macovei, căruia i s-a pus în cârcă răpândirea unui număr de 91 bucăţi din tipăritura respectivă, ele fiindu-i înmânate, conform propriilor declaraţii, în faţa porţii de la intrarea în Parcul Crâng de către o terţă persoană, rămasă, bineînţeles, neidentificată; mai mult, a susţinut tânărul respectiv, el ar fi distribuit pliantele respective fără a fi plătit, în mod benevol. De restul tipăriturilor, până la câteva zeci de mii, nu se suflă niciun cuvânt.
Punctul de vedere al conducerii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău nu diferă prea mult faţă de cel pe care îl primeam în urmă cu o lună: „În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de articolul 52 din Legea 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor (industriale, n.r.). Cercetările se află în faza întocmirii actelor premergătoare şi se efectuează toate verificările ce se impun pentru clarificarea situaţiei. Cercetările sunt efectuate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, conform procedurilor”, ne-a declarat, vineri, comisarul Florina Crucianu, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău.
Surse apropiate anchetei ne-au mărturisit, însă, că poliţiştii au un alt motiv, la fel de serios pentru a tărăgăna soluţionarea acestui dosar, dat fiind că, pe parcursul „întocmirii actelor premergătoare”, aceştia au dat peste nume suficient de grele din politica locală pentru a se feri de respectiva speţă precum de „alte alea”. Conform respectivelor surse, anchetatorii cunosc acum şi cine a comandat tipărirea respectivelor „clone” ale publicaţiei on-line, şi cine a executat respectiva comandă, precum şi cine este autorul textelor. În aceste condiţii, ne putem aştepta la tărăgănarea soluţionării dosarului până la alegerile parlamentare, dat fiind că prima persoană este deja nominalizată pentru un post de deputat, cea de-a doua poate, la o adică, să capete un colegiu câştigător. Cea de-a treia însă, care este în graţii doar pentru un post de şef de deconcentrat, este singura care poate avea niscaiva probleme şi să tragă ponoasele alături de tânărul Florin Macovei, care a recunoscut răspândirea unei părţi infime din respectivele tipărituri.