Sculptorul Sava Stoianov, la Măgura, înapoi la „locul faptei”

            Între 28 şi 30 septembrie Tabara de Sculptură de la Măgura a găzduit un eveniment care şi-a propus un proiect ambiţios: reintrarea Taberei în circuitul cultural autentic. Ajuns la a patra ediţie, proiectul “Măgura, pietre însufleţite”, iniţiat de către  Asociaţia Pro Eurocult la ideea scriitorului Constantin Stan, pare să se impună ca un veritabil eveniment cultural naţional prin invitaţii săi remarcabili care dau ţinută întâlnirilor anuale de aici.

            Între 28 şi 30 septembrie Tabara de Sculptură de la Măgura a găzduit un eveniment care şi-a propus un proiect ambiţios: reintrarea Taberei în circuitul cultural autentic. Ajuns la a patra ediţie, proiectul “Măgura, pietre însufleţite”, iniţiat de către  Asociaţia Pro Eurocult la ideea scriitorului Constantin Stan, pare să se impună ca un veritabil eveniment cultural naţional prin invitaţii săi remarcabili care dau ţinută întâlnirilor anuale de aici.Anul acesta, invitatul de onoare a fost sculptorul Sava Stoianov, autorul uneia dintre cele mai emblematice lucrări de la Măgura: ceasul solar, creat de artist în anul 1977.

            Fie că au fost însoţite şi de un simpozion sau un festival, fie că au cuprins ateliere de creativitate pentru tineri, an după an, ediţiile acestei manifestări au adunat la un loc nume de seamă din sculptura română, artişti care au creat operele nemuritoare din poienile Taberei şi tineri aspiranţi la acest statut de la Liceul de artă Margareta Sterian din Buzău, coordonaţi pas cu pas de către Valeriu Şuşnea, preşedintele filialei de Sculptură a Uniunii Artiştilor Plastici Buzău, care le este şi profesor. Pe lângă elevi, invitaţi de onoare, coordonatori direcţi, au participat şi alţi specialişti în arte vizuale, profesori sau muzeografi.

 

            Poveşti până spre miezul nopţii

 

             „Am gândit această ediţie ca pe o întâlnire relaxată într-un spaţiu propice creaţiei, o continuare a întâlnirilor pe mai multe planuri ale ediţiilor trecute: în primul rând a tinerilor cu marile nume ale sculpturii româneşti, apoi o întâlnire cu operele acestora în prezenţa autorilor,  a artiştilor cu plaiurile buzoiene, sau chiar cu propriile opere, peste timp, care s-a dovedit mai mult decât inspirată, unii dintre ei nemaivăzându-şi operele de ani de zile”,  a declarat Monica Dogaru, cea care alături de Sonia Cristian Stan au iniţiat acest proiect.

            Manifestarea a cuprins vizite la Tabără şi împrejurimi, un minisimpozion pe tema formării profesionale în arte, dar şi workshopuri de creaţie pentru tinerii elevi. Cea mai aşteptată parte pentru tineri au fost discuţiile cu artistul Sava Stoianov, pe care copiii de la Liceul de artă îl ştiau din ediţiile trecute, care s-au prelungit până târziu în noapte. Personalitate foarte puternică, artist de o mare forţă şi expresivitate, Sava Stoianov a reuşit să le alunge copiilor emoţiile întâlnirii cu o mare personalitate prin enorma modestie şi prin fabuloasele poveşti din lumea artei, dar mai ales prin amintirile despre Tabără: despre cum era aici în anii ’70, despre cum erau create operele de la idee până la materializare, despre dormitul sub cerul liber în câmpiile Taberei, de unde stelele se văd mult mai aproape de pământ. Dar şi copiii au reuşit să-i ofere surprize artistului prin lucrările lor şi prin prospeţimea cu care au abordat teme “grele” despre artă, prin faptul că l-au făcut să-şi dorească să şi picteze mai mult, nu doar să sculpteze, contemplând împreună culorile toamnei buzoiene. Manifestarea  a avut ca finalitate câteva desene, acuarele, schiţe, concepute de tinerii artişti care au avut ca tematică Măgura şi împrejurimile, pe care ei înşişi mărturisesc că “nu le-ar fi creat în alt spaţiu”. Sava Stoianov a fost impresionat de culorile dealurilor Tisăului, unde şi-a propus să revină în maxim două săptămâni când vor începe să ruginească pădurile şi “toamna va fi deplină”. Numai bună pentru imortalizat într-un tablou.