Scouterii coordonaţi de Belodedici, Vlădoiu şi Geolgău au decis / Un prahovean şi un sucevean, câştigători ai preselecţiei „Performanţa are viitor” de la Rm. Sărat

   Peste 180 de tineri fotbalişti, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, au participat, sâmbăta trecută, pe terenul “Voinţa” din Rm. Sărat, la cea de-a treia şi ultima preselecţie din acest an a caravanei “Performanţa are viitor”, proiect organizat de Gillette şi Federaţia Română de Fotbal. După ce i-au văzut la lucru pe toţi copiii prezenţi la preselecţie, scouterii coordonaţi de foştii internaţionali Miodrag Belodedici, Jean Vlădoiu şi Ion Geolgău i-au ales pe Albert Călin şi Dragoş Hreceniuc în echipa “Performanţa are viitor”. În vârstă de 12 ani, Albert Călin este din Filipeştii de Pădure şi speră să evolueze în viitor la FCSB şi Paris Saint-Germain, unde vrea să joace alături de idolii săi, Dennis Man şi, respectiv, Neymar. Legitimat la Flacăra Moreni, Albert joacă pe postul de mijlocaş dreapta.

   Cel de-al doilea jucător selectat la Rm. Sărat, Dragoş Hreceniuc, venit la preselecţie de la Ipoteşti (Suceava), are 13 ani, este legitimat la Juniorul Suceava şi vrea să joace alături de Constantin Budescu la FCSB şi să îmbrace apoi tricoul Barcelonei, unde evoluează idolul său, Lionel Messi.

   Preselecţia de la Rm. Sărat a fost a treia a acestui sezon, după cele de la Constanţa şi Putna. Caravana “Performanţa are viitor” va continua în 2018 cu alte trei preselecţii, datele şi localităţile unde vor fi organizate urmând a fi anunţate din timp pe site-ul oficial a Federaţiei Române de Fotbal. Cei mai buni 11 jucători selectaţi se vor alătura echipei care, în luna mai a anului viitor, va merge pentru un stagiu de pregătire la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia şi la Barcelona, pentru un antrenament la faimoasa bază Ciutat Esportiva Joan Gamper a formaţiei catalane. Tot atunci, echipa va avea ocazia să vadă un meci de-al Barcelonei din tribunele stadionului “Nou Camp”.

Belodedici: ,,Pasiune extraordinară pentru fotbal la Rm. Sărat!”

   Fostul mare internaţional Miodrag Belodedici s-a arărat impresionat de ceea ce a găsit la Rm. Sărat, cu ocazia preselecţiei de sâmbăta trecută. Belo a fost de părere că acţiunea a fost importantă şi pentru cluburile din Buzău, care au putut urmări mai mulţi tineri fotbalişti, cu un real potenţial. “Am avut parte de o preselecţie impresionantă la Rm. Sărat, unde am descoperit o extraordinară pasiune pentru fotbal. Albert şi Dragoş au fost cei mai buni la acest trial, însă ceilalţi participanţi ne-au demonstrat că toate cluburile din judeţul Buzău au de unde alege pe viitor”, a declarat Miodrag Belodedici, ambasador “Performanţa are viitor”. La evenimentul de la Rm. Sărat a fost prezent şi preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, împreună cu secretarul general adjunct al FRF, Gabriel Bodescu, şi cu preşedintele AJF Buzău, Adrian Petre.