Principala instituţie de învăţământ din comuna Măgura va fi reabilitată prin derularea unui proiect cu finanţare de la Banca Mondială.
Potrivit datelor furnizate de primarul comunei, Daniel Cârstea, pentru derularea investiţiilor a fost deja făcută licitaţia de către Ministerul Educaţiei, urmând să se anunţe adjudecarea.
Principala instituţie de învăţământ din comuna Măgura va fi reabilitată prin derularea unui proiect cu finanţare de la Banca Mondială.
Potrivit datelor furnizate de primarul comunei, Daniel Cârstea, pentru derularea investiţiilor a fost deja făcută licitaţia de către Ministerul Educaţiei, urmând să se anunţe adjudecarea. “Va fi vorba de consolidarea şcolii, de refacerea planşeelor, înlocuirea tâmplăriei, încălzire centrală şi construirea grupului sanitar în interior, plus refacerea şarpantei“, ne-a declarat primarul din Măgura. Pe lângă acest proiect, alesul local ne-a precizat că există făcut un studiu de fezabilitate pentru construcţia unei grădiniţe cu program normal în satul Ciuta, documentaţia fiind la Inspectoratul Şcolar Judeţean. “În prezent, grădiniţa funcţionează în şcoală şi nu este normal să se întâmple aşa ceva, ca cei mici să fie amestecaţi cu cei mari”, a concluzionat primarul Cârstea.
Până în prezent, alesul local a mai precizat că tot prin Inspectoratul Şcolar Judeţean s-a finalizat modernizare Grădiniţei Măgura, lucrările fiind terminate în anul 2009. “Construcţia a fost finalizată, preşcolarii îşi desfăşoară activitatea în ea, dar mai avem de dat 400 de milioane de lei vechi constructorului“, a concluzionat primarul din Măgura, Daniel Cârstea.