Mai puțin cunoscută, secția de baschet a Clubului Sportiv Școlar Buzău are performanțe pe bandă rulantă. Văduvite de atenția publică, grupele conduse de Ciprian Borcilă au o evoluție notabilă în campionatele naționale. Mai mult, de câteva luni, județul nostru este reprezentat, grație clubului buzoian, la toate categoriile de copii și juniori.
După gimnastică și volei, Clubul Sportiv Școlar Buzău mai bifează rezultate onorabile în baschet. Grupele clubului din Bulevardul Spiru Haret sunt conduse de Ciprian Borcilă, iar principalele echipe, cele de juniori 2 și 3, au acces în fazele superioare ale competițiilor interne.
Cea mai bună generație de acum este reprezentată de echipa juniorilor 2, formată din jucători sub 16 ani. Ei au încheiat competiția regională pe locul trei, obținând dreptul de a participa în următoarea fază a întrecerii dedicate acestei categorii de vârstă.
Și juniorii 3 evoluează promițător, deși anul trecut echipa nu a fost ocolită de accidentări. În aceste condiții, micuții au încheiat prima fază a campionatului pe poziția secundă, asigurându-și participarea în turneul semifinal.
Secția de baschet a CSS Buzău are în prezent 45 de sportivi legitimați, iar numărul lor este în continuă creștere, tot mai mulți puști arătându-se interesați să practice acest sport.
Numărul mare de copii care participă la ședințele de pregătire îi permite tehnicianului buzoian efectuarea unei selecții riguroase, bazate exclusiv pe calitățile motrice și tehnico-tactice ale jucătorilor.
În ciuda faptului că beneficiază de materiale foarte bune pentru pregătirea antrenamentelor și de un număr mare de mingi, micuții sunt nevoiți să se pregătească pe unde pot și la ore târzii.
În Buzău există două cluburi unde cei mici pot practica baschetul. Este vorba despre Clubul Sportiv Miandra și Clubul Sportiv Școlar Buzău. Ambele îi au ca antrenori pe Ciprian Borcilă și George Sarivan.