Școală buzoiană cu 20 de elevi, fără nicio medie de trecere la Evaluarea Națională

   Un număr de 20 de insti­tuții de învățământ buzoiene se pot mândri cu promo­va­bilitate de 100% la Evaluarea Națională asta chiar dacă în unele cazuri vorbim doar de doi elevi care au susținut examenul într-o școală.

   La polul opus se află un număr de patru școli generale în care niciun elev nu a reușit să obțină medie de trecere. Cel mai răsunător caz este cel al Școlii „Ilie Pavel“ din Rm. Sărat, unde niciunul din cei 20 de elevi înscriși la examen (șase au absentat) nu a reușit să ia măcar o medie de 5. O altă situație este cea a Școlii nr. 2 din Râmnicelu, unde toți cei trei elevi care ar fi trebuit să susțină Evaluarea Națională au absentat.

   „În scurt timp vom primi de la fiecare școală rapoarte despre Evaluarea Națională și, totodată, măsurile care se impun în instituțiile unde au fost probleme. Vă pot spune că în școlile cu promovabilitate zero au fost absențe tot timpul anului. Singura soluție în astfel de cazuri este găsirea de măsuri pentru ca familia să se implice în activitățile școlare, pentru că rezultatele scad propor­țional cu notele“, a declarat inspectorul general adjunct al IȘJ Buzău, Daniela Palcău.

   De asemenea, oficialii Inspectoratului Școlar spun că vor face o analiză mai amă­nunțită și asta pentru că procentul de promovare de 100% nu este tot timpul relevant. De exemplu, la Colegiul Hasdeu au suținut examenul 30 de elevi (au luat toți), iar la Școala nr. 11 au dat Evaluarea Națio­nală 195 de elevi și au picat trei.

   Indiferent de medie, toți elevii vor ajunge la liceu în urma repartizării computerizate.