Primăria caută resurse pentru asigurarea cofinanțării
Aleșii locali din comuna Blăjani trebuie să găsească surse pentru asigurarea cofinanțării lucrărilor de renovare a Școlii cu clasele I-VIII din localitate.
Primarul comunei, Gheorghe Ispas, spune că investiția a început în baza unui proiect finanțat de către Ministerul Educație și Banca Europeană de Investiții. Primarul din Blăjani a explicat că, potrivit studiului de fezabilitate, valoarea totală a proiectului este de 1,7 milioane lei (17 miliarde lei vechi), iar aportul de fonduri din bugetul local pentru asigurarea cofinanțării este de 180 mii lei (1,8 miliarde lei vechi), sumă de care, în prezent, administrația locală nu dispune. “Am solicitat această sumă Consiliului Județean, dar deocamdată nu ni s-a repartizat. Vom vedea ce avem de făcut, va trebui să găsim, eventual, alte surse pentru asigurarea cofinanțării. Pentru comunitatea noastră lucrările de renovare a școlii sunt binevenite, dar ar fi păcat să nu reușim să asigurăm cofinanțarea”, ne-a declarat primarul Gheorghe Ispas.
Alesul local a mai precizat că lucrările de reabilitare a școlii sunt executate de SC CONCAS SA Buzău, iar pe timpul derulării acestui proiect cei 108 elevi ai școlii își desfășoară cursurile în spații amenajate în Căminul Cultural și într-o clădire administrativă, respectiv fostul sediu al Cooperativei Agricole de Producție – CAP Blăjani.
Pe lângă aceste investiții, primarul comunei Blăjani a mai precizat că o altă investiție de modernizare a infrastructurii de învățământ este construcția unei grădinițe în satul Sorești. Pentru acest proiect în valoare de 320 mii lei (3,2 miliarde lei vechi), primarul Gheorghe Ispas a explicat că finanțarea se face printr-un program guvernamental, lucrările la Grădinița cu Program Normal Sorești fiind executate până în prezent în proporție de 20 %, urmând să se continuie după ce vremea va permite acest lucru.