- Voinţa Lanurile rămâne lidera clasamentului
SCM Gloria Buzău nu face paşi greşiţi nici la fotbal. În completarea victoriilor obţinute de echipele de handbal feminin şi de rugby, fotbaliştii au învins categoric, în deplasare, scor 6-1, pe Tricolorul Gălbinaşi, sâmbătă după-amiază, într-o partidă din cadrul etapei a 6-a a Ligii a 4-a. Pentru echipa pregătită de Vasile Tudose au marcat David Şolcănea-2, Cristian Muşat, Iulian Rusu, Alin Marcu şi Georgian Bălan, aflat la prima reuşită în tricoul SCM după transferul de la Zărneşti. În urma acestei victorii, SCM Gloria Buzău a acumulat 16 puncte şi continuă cursa de urmărire a liderului.
Voinţa Lanurile a bifat la Berca cea de-a şasea victorie din tot atâtea partide şi a rămas la conducerea clasamentului, cu punctaj maxim. Locomotiva a părut să resimtă încă şocul produs de înfrângerea suferită etapa trecută, în derby-ul local, în faţa Gloriei, şi nu a reuşit decât un rezultat de egalitate, pe terenul sintetic, 2-2 cu Recolta Sălcioara. Cu o nouă victorie fără drept de apel, 5-0 cu Avântul Zărneşti, Team Săgeata se menţine pe podium şi aşteaptă eventualii paşi greşiţi ai primelor două clasate. De remarcat şi prima victorie din campionat a Şoimilor din Siriu, obţinută în faţa propriilor suporteri, într-un meci cu multe goluri, 5-4 cu Olimpia Rm. Sărat.
Liga a 4-a – Etapa a 6-a
Tricolorul Gălbinaşi – SCM Gloria Buzău: 1-6
Înfrăţirea Zoiţa – Diadema Gherăseni: 4-0
Şoimii Siriu – Olimpia Rm. Sărat: 5-4
Team Săgeata – Avântul Zărneşti: 5-0
Locomotiva Buzău – Recolta Sălcioara: 2-2
Montana Pătârlagele – AS Balta Albă: 5-1
Viitorul Verneşti – Victoria Boboc: 2-0
Petrolul Berca – Voinţa Lanurile: 1-3
Clasament
1. Lanurile 18 p.
2. SCM Gloria 16 p.
3. Săgeata 15 p.
4. Locomotiva 13 p.
5. Pătârlagele 13 p.
6. Gălbinaşi 12 p.
7. Berca 9 p.
8. Sălcioara 8 p.
9. Zărneşti 7 p.
10. Verneşti 7 p.
11. Zoiţa 7 p.
12. Olimpia 4 p.
13. Balta Albă 4 p.
14. Gherăseni 3 p.
15. Siriu 3 p.
16. Boboc 0 p.