Prea puțin contează care va fi momentul în care se va semna, în mod oficial, certificatul de deces al Uniunii Social Liberale, atât timp cât, chiar în stare de moarte clinică, acest monstru a izbutit să facă un pui viu, chiar mai vioi, dar mult mai toxic. Nu contează foarte mult nici când va veni momentul în care președintelui PNL i se va arăta ușa partidului și i se va cere, mai mult sau mai puțin elegant, să o închidă pe dinafară.
Ce mi se pare mult mai important acum este ,,zestrea” pe care el o va lăsa partidului în momentul în care numele său va deveni doar o tristă amintire, obiectivul ,,președinția cu orice preț” fiind doar baza de plecare într-o discuție aplicată asupra stricăciunilor pe care mandatul său în fruntea PNL le-a provocat. Asocierea cu Voiculescu, cu alți securiști dovediți, sustinerea unor penali pânăîn pânzele albe, căderea pe capete a miniștrilor liberali, gafele de la guvernare ale lui Fenechiu, Stroe și Barbu.
Și, nu în ultimul rând, disperarea și graba cu care a acționat în contextul actualei crize din Uniunea Social Liberală. L-a scos din joben pe Klaus Johannis pe post de salvator, într-o tentativă de a anihila avântul mult mai potenților social-democrați, forțând o remaniere fără a-l consulta, mai înainte, pe Ponta. Și atât. Fără un plan coerent, cu superficialitatea care-l caracterizează, Antonescu a izbutit să-și pună partidul într-o poziție de clară inferioritate în fața social-democraților.
Acum, liberalii se văd în postura jenantă de a părăsi guvernarea strict pe mâna lui Antonescu, practic invitați afară de noua alianță care poate guverna de acum încolo, chiar dacă uneori pe muchie de cuțit. Și, mai mult, se văd în postura de a veni la previzibilele negoicieri pentru formarea unui pol de dreapta cam cu căciula în mână, nu de pe cea a unora care au renunțat la putere în schimbul prezervării valorilor vechi ale liberalilor români.