În primele două luni ale anului 2021 și-au suspendat activitatea 2.089 de firme, numărul acestora fiind în scădere cu 5,73 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
În regiunea de Sud-Est, din care face parte și județul Buzău, au fost înregistrate 166 de firme care și-au suspendat activitatea în primele două luni ale acestui an. În comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, când au fost înregistrate 215 astfel de suspendări, regiunea de Sud-Est se află în scădere cu 22,79 la sută. Situația la nivelul județelor a fost una eterogenă, comparativ atât cu media națională, cât și cu media regională.
La nivel național, cele mai multe companii care și-au suspendat activitatea în perioada ianuarie-februarie 2021 au fost din Capitală, respectiv 233, înregistrând astfel o creștere cu 27,32 la sută comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În clasamentul celor mai multe firme care și-au suspendat activitatea, Bucureștiul este urmat de Bihor, unde au fost înregistrate 110 astfel de cazuri, cu o creștere de 10 la sută, de Cluj, care a avut 94 de firme și o scădere de 11,32 la sută, și Timiș, cu 92 de firme, în creștere cu 13, 58 la sută. La polul opus, cele mai puține suspendări de firme au avut loc în Tulcea, respectiv 9, județ care a înregistrat o scădere de 66,67 la sută. Chiar dacă județele Ialomița și Botoșani au înregistrat același număr de firme care au suspendat activitatea, comparativ cu anul anterior, Ialomița se află în creștere, iar Botoșani în scădere.
La nivelul regiunii Sud-Est, Buzăul se numără printre județele în care a scăzut numărul firmelor care și-au suspendat activitatea. Astfel, în lunile ianuarie-februarie au fost doar 16 cazuri, în scădere cu 54,29 la sută comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020. Tot în scădere se află și Brăila unde au fost 20 de cazuri de firme care și-au suspendat activitatea, cu 9,09 la sută mai puțin decât anul trecut. Printre județele care au înregistrat un număr crescut de astfel de cazuri se numără județul Galați, unde s-a înregistrat o creștere de 27,27 la sută, cu 42 de companii care și-au suspendat activitatea. Nici în Vrancea situația nu stă diferit; 39 de cazuri a înregistrat județul în lunile ianuarie și februarie, cu 44,44 la sută mai mult decât anul trecut, relatează viatalibera.ro.
Pe domenii de activitate, la nivel național, cel mai mare număr de suspendări a fost înregistrat în comerțul cu ridicata și amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 606, în scădere cu 14,89 la sută; alte activități de servicii au înregistrat 231 de suspendări, iar activitățile profesionale, științifice și tehnice au înregistrat 169 de astfel de cazuri, în creștere cu 2,42 la sută. Doar la nivelul lunii februarie au fost consemnate 1.026 de suspendări de firme, cele mai multe fiind în București, respectiv 118. Județele Cluj, Timiș și Bihor urmează Capitala cu 52, 48 și 47 de cazuri.
În Buzău au fost înregistrate doar 10 cazuri de firme care și-au suspendat activitatea în luna februarie, fiind printre județele cu cele mai puține astfel de cazuri. La polul opus, pe regiunea Sud-Est, cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Galați, unde 26 de firme și-au suspendat activitatea. Galați este urmat de Constanța și Vrancea, fiecare cu câte 22 de cazuri înregistrate.