Sătenii din Valea Salciei, interesați de fondurile destinate fermierilor

Agricultorii din Valea Salciei sunt interesați de modalitățile de accesare a fondurilor europene destinate sprijinirii fermelor agricole de semi-subzistență și instalării tinerilor fermieri. 

Agricultorii din Valea Salciei, comună situată în partea de nord a județului, sunt interesați de modalitățile de accesare a fondurilor europene destinate sprijinirii fermelor agricole de semi-subzistență și instalării tinerilor fermieri.

         Acest fapt a fost constatat la fața locului de către specialiștii Camerei Agricole Județene (CAJ) Buzău, în cadrul unei întâlniri cu fermierii, comuna Valea Salciei fiind arondată din punct de vedere al consultanței agricole Centrului Teritorial Racovițeni. Astfel, la propunerea secretarului Asociației Zooval 2002 Valea Salciei, Aurel Mărăcineanu, pentru a veni în sprijinul fermierilor acestei localități, care au fost afectați de condițiile vitrege ale acestei ierni, un grup de trei specialiști consultanți ai  CAJ Buzău, împreună cu directorul acestei instituții, s-au deplasat în comuna Valea Salciei pentru a oferi membrilor acestei asociații informațiile necesare accesării fondurilor europene.

          Potrivit datelor furnizate de Dumitru Socol, directorul CAJ Buzău, fermierii prezenți au fost interesați de accesarea în principal a Măsurii 141 din PNDR “Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență”, dar și a Măsurii 112 “Instalarea tinerilor fermieri”. Totodată, pentru ca acțiunile de informare să aibă rezultate concrete, pe lângă o prezentare generală, ca mod de lucru s-au ales inclusiv discuțiile cu fiecare fermier în parte. “După o prezentare de ansamblu a celor două măsuri, s-au constituit patru ateliere de lucru, folosind în acest sens spațiile disponibile din cadrul Primăriei Valea Salciei, dar și biblioteca comunală, analizând astfel situația concretă a fiecărui fermier, în vederea stabilirii eligibilității pentru una din măsurile Programului Național de Dezvoltare Rurală. Fermierilor li s-au prezentat pașii concreți pe care trebuie să îi parcurgă pentru întocmirea proiectului, s-a făcut pentru fiecare exploatație calculul dimensiunii economice, au fost enumerate documentele necesare întocmirii dosarului cererii de finanțare, precum și instituțiile care le eliberează”, ne-a declarat Dumitru Socol, directorul CAJ Buzău.

 

          Următorul pas, întocmirea proiectelor

          În urma discuțiilor purtate cu sătenii din Valea Salciei, reprezentanții CAJ Buzău au identificat un număr de 33 de solicitanți eligibili pentru accesarea Măsurii 141 și doi tineri fermieri care îndeplinesc condițiile în ceea ce privește Măsura 112. Ulterior,  aceștia au fost înregistrați în baza de date a CAJ Buzău, în vederea monitorizării pentru întocmirea proiectelor.

          Potrivit sursei citate, conform calendarului estimativ de lansare a sesiunilor de depunere a cererilor de finanțare, ambele măsuri sunt prevăzute  a se desfășura în perioada 1 – 29 iunie 2012, suma alocată fiind de 120.886.096 Euro pentru Măsura 112 și 112.739.890 Euro pentru Măsura 141. Tot cu ocazia întâlnirii cu sătenii din Valea Salciei, reprezentanții CAJ Buzău i-au informat pe fermieri despre campania depunerii cererilor de plată pe suprafață, oferindu-le inclusiv broșuri cu informații privind accesarea celor două măsuri menționate. “Deoarece Autoritatea de Management pentru PNDR nu a mai tipărit în ultimii ani  Ghidul solicitantului, acesta aflându-se doar postat pe site-urile MADR (www.madr.ro) și  APDRP (www.apdrp.ro), și nu toți fermierii au cunoștințele necesare și acces la internet, Camera Agricolă Județeană Buzău a tipărit, din surse proprii,  două broșuri conținând informațiile necesare accesării celor două măsuri, broșuri pe care le-am oferit și celor prezenți. Întrucât ne aflăm în perioada depunerii cererilor de plată pe suprafață (perioada 1 martie – 15 mai), s-a pus un accent deosebit pe corelarea suprafețelor declarate la APIA cu registrul agricol și documentele de proprietate/folosință, precum și pe obligativitatea respectării Bunelor Condiții Agricole și de Mediu (GAEC) pentru întreaga suprafață a exploatației. Fiecare fermier a primit în acest sens un pliant editat de către CAJ Buzău, conținând cele 12 reguli care condiționează obținerea subvențiilor în cadrul Schemei Unice de Plată pe Suprafață (SAPS) și Plăților Naționale Directe Complementare (PNDC) în sectorul vegetal”,  ne-a declarat Dumitru Socol, directorul CAJ Buzău.

     De asemenea, reprezentantul CAJ Buzău a mai precizat că astfel de întâlniri vor fi organizate și în perioada imediat următoare, având în vedere disponibilitatea fermierilor până la începerea campaniei de primăvară. Următoarea acțiune este programată în Rușețu, comună unde se va desfășura o întâlnire având ca temă “Constituirea grupurilor și organizațiilor de producători din sectorul vegetal și modalitățile de accesare a sprijinului acordat acestor forme asociative”, la întâlnirea cu fermierii urmând a participa și un reprezentant al Compartimentului de Dezvoltare Rurală Buzău.